Pentru a adera la zona euro este nevoie de un grad de robusteţe economică, iar un test pentru toţi cei care decid în societatea românească este iniţierea unor corecţii în politica macroeconomică în 2020, fie el un an electoral, a declarat Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal.
"În lipsa corecţiilor macroeconomice este o naivitate să crezi că poţi întra în ERM2 şi apoi în zona euro. Ai nevoie şi de un grad de robusteţe economică, care înseamnă paşi de făcut în convergenţa reală şi instituţională, în compatibilizarea funcţionarii sistemului economic intern cu zona euro, inclusiv prin reforme structurale. Corecţiile macro durabile sunt decisive pentru convergenţă nominală - chiar dacă va există un diferenţial de inflaţie faţă de economiile avansate (aşa numitul efect Balasa-Samuelson).
Consolidarea bugetară nu se poate face în 2-3 ani având în vedere anvergura corecţiilor necesare. Dar trebuie începută; nu se poate aştepta terminarea rundelor de scrutinuri electorale pentru a ne apuca de treabă", a declarat Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, într-un interviu pentru Agerpres.
"Cu un program bine articulat de ajustare şi reforme se poate imagina o intrare în ERM2 la orizontul anilor 2023-2024. Este de reţinut că în ERM2 se stă cel puţin 2 ani şi că intrarea în acest mecanism (al cursurilor de schimb, unde leul poate fluctua faţă de o paritate stabilită în raport cu euro între anumite limite) implică intrarea şi în Uniunea Bancară cu un sistem bancar solid.
Croaţia şi Bulgaria au solicitat Comisiei Europene şi BCE intrarea în ERM2. Noi nu avem datele pentru un asemenea demers acum. Dar se poate gândi şi construi o colaborare instituţională între Guvern şi BNR, de o parte şi Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană, de cealaltă parte, care să ajute pregătirea economiei româneşti pentru intrarea în ERM2 şi aderare. Această colaborare poate începe curând după instalarea noii Comisii la Bruxelles", a mai spus Dăianu.
"Un test pentru toţi care decid în societate românească este iniţierea unor corecţii în politică macroeconomică în 2020, fie el un an electoral. Ar fi grozav să se termine cu promisiuni deşarte, care să creeze alte aşteptări ale cetăţenilor ce nu pot fi onorate.
Trebuie să avem noi grijă de noi, în primul rând. Alţii, şi mă refer la statele din UE, pun şi ele interesele naţionale pe primul plan, chiar dacă nu ignoră interesele Uniunii, întrucât vremurile sunt grele şi nori cenuşii se înmulţesc pe cerul Europei, al economiei globale. Iar grijă presupune chibzuinţă, gândire strategică, onestitate în dialogul public şi atenţie faţă de coeziunea socială. Relaţia cu instituţiile europene trebuie să fie cât mai bună", a mai declarat Daniel Dianu pentru Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News