Analistul politic Bogdan Chirieac a oferit detalii cheie în ceea ce privește PNRR-ul și provocarea lui Cristian Ghinea la adresa lui Marcel Ciolacu, în exclusivitate pentru DC NEWS.
"Eu vin cu o noutate. Italia urmează la 1 iulie să primească prima tranșă de bani din PNRR, în timp ce România nu are PNRR-ul validat și există temeri, de fapt, există aproape siguranța faptului că România avea dreptul să primească 13% din PNRR anul acesta. Un avans! Un avans de bani ca să te poți descurca cu ei!
Probabil că România nu va mai primi banii în acest an! 13% din 30 de miliarde înseamnă aproape 3,9 miliarde de euro. Bănuți buni, da?! Peste 3 miliarde de euro, într-o țară sărăcită de Guvernele astea liberale și useriste picau bine.
Se pare că nu vom mai absorbi acești bani!", a declarat Bogdan Chirieac, în exclusivitate pentru DC NEWS, în emisiunea "Deferiți Mass-Media".
Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor Europene, a reacţionat după criticile aduse de Comisia Europană la adresa PNRR. Acesta a anunţat că îşi va da demisia din fruntea ministerului dacă PNRR-ul nu este aprobat de Comisie şi a lansat o provocare către preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
"Cum nu luăm? Că domnul Ghinea și-a pus mandatul pe masă! A zis că dacă la 1 septembrie nu are PNRR abrobat, unul din ele, că aici e o problemă filologică, își va da demisia. Deci la 1 septembrie am putea scăpa de domnul Ghinea!", a spus Val Vâlcu.
Bogdan Chirieac: Pe masa cui?! Care 1 septembrie? În august Comisia și Parlamentul sunt oficial în concendiu. Se pune pe ușă. În iulie cred că parlamentarii europeni lucrează mai mult din țările lor. Deci cine să mai aprobe? Cum să mai aprobe? Care să fie, de unde să fie?!
Val Vâlcu: Păi pentru Ghinea merg până la 1 decembrie!
Bogdan Chirieac: E clară situația și nu știu dacă se mai poate face ceva. Le-au cerut să aibă proiecte mature. De ce a spus Uniunea Europeană asta? Fiindcă dacă nu termini până la 31 decembrie 2026, dai toți banii înapoi. Și atunci au spus: Băi, nu intrați acum să faceți studii de fezabilitate, licitații, care în România durează patru ani că așa funcționează justiția din țară. Dacă ar fi o justiție tranșantă, atunci s-ar da termene la o săptămână. După care, asta ar însemna ca în 2025 sau primăvara 2026 să te apuci să faci autostrada care mai durează cinci ani. Deci banii se dau înapoi! Dar am înțeles că au optat pentru această soluție, fără proiecte mature, fiindcă sunt niște ONG-uri, întâmplător, probabil că-l mai cunosc și pe domnul Ghinea, pe domnul Barna și pe domnul Drulă care urmează să facă studii, cu gândacul de Colorado, cu gândacul croitoru, cu gândacul albastru. Și că sunt bani în PNRR pentru așa ceva!
Eu nu știu ce să mai spun! E votul poporului român, eu mă supun, asta e democrația! Sigur că mă enervez! Îmi propun să nu mă mai enervez, să nu-mi mai pese.
"PSD anunță din nou că PNRR a fost respins. Este a patra oară când PSD lansează acest fake news. La fiecare dialog cu Comisia, PSD are un atac de panică trucat. E cazul să se liniștească. Dar, ca să scăpăm de emoții, fac o propunere lui Marcel Ciolacu. Marcele, eu zic că PNRR va fi aprobat de către Comisia Europeană. Anunți a patra oară că a fost deja respins (înainte de evaluare). Această comedie politică poate fi ușor rezolvată. Îți propun următorul pariu:
Dacă PNRR nu va fi aprobat de către Comisia Europeană, eu îmi dau demisia. Dacă va fi aprobat de către Comisie, tu îți dai demisia din funcția de președinte PSD. Termen: 30 septembrie 2021. Te ține?", a scris Ghinea.
Vezi mai mult AICI: Cristian Ghinea: "Dacă PNRR nu este aprobat, îmi dau demisia". Provocare pentru Marcel Ciolacu
"Ce demisii ceri tu, Cristian?! N-ai plecat? Încă mai ești în Guvernul României?! Când toată lumea îți spune că ești un dezastru național, tu încă mai ai tupeu să scrii baliverne pe Facebook?!
Cristian, Comisia Europeană a avut timp - în doar 4 ZILE! - să-ți citească PNRR-ul. Da, cel pe care tu l-ai trimis la Bruxelles. FĂRĂ SĂ-L CITEȘTI! Au citit și s-au crucit!
Cristian, nu ți-a fost rușine să ieși la televizor, acum două zile, și să minți nonșalant că totul e ok, deși știai foarte bine ce observații devastatoare ai primit de la Comisia Europeană??!Cristian, TU ești un dezastru! ZERO! Cum să îți spun în ”penerereză” ca să înțelegi și tu: PLEACĂ ACASĂ!!!!", a răspuns Marcel Ciolacu.
Vezi mai mult AICI: Marcel Ciolacu, răspuns la provocarea lui Ghinea: Ce demisii ceri tu, Cristian? N-ai plecat?
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu