Vineri, 22 noiembrie, de la ora 13:00, la Nyon, va avea loc tragerea la sorţi a play-off-ului Ligii Naţiunilor, care este și ultima şansă a echipei naționale a României să fie prezentă la Campionatul European de anul viitor.
UPDATE - Vom înfrunta ISLANDA în deplasare! Adversara din finală se va alege dintre Bulgaria și Ungaria
DC News vă ține la curent în timp real cu numele echipelor de care România va trebui să treacă pentru a juca la Euro 2020.
Pentru Euro 2020 se știu deja cele 20 de echipe calificate în urma campaniei de calificare, acestea sunt: Anglia, Cehia, Ucraina, Portugalia, Germania, Olanda, Elveţia, Danemarca, Croaţia, Ţara Galilor, Polonia, Austria, Spania, Suedia, Franţa, Turcia, Belgia, Rusia, Italia şi Finlanda.
În urma play-off-ului Ligii Națiunilor, care este programat în perioada 26-31 martie, se vor mai califica alte patru echipe. La baraj, alături de România vor mai participa: Islanda, Bosnia-Herţegovina, Slovacia, Irlanda, Irlanda de Nord, Scoţia, Norvegia, Serbia, Bulgaria, Israel, Ungaria, Georgia, Macedonia de Nord, Kosovo și Belarus, informează Mediafax.
Astfel, vineri, România va afla pe cine va întâlni în semifinale și în finală, în cazul în care câștigă primul meci.
Care sunt variantele României:
Divizia A - acolo unde merge în deplasare în semifinale și o întâlnește pe Islanda și în finală pe una dintre: Bulgaria, Israel și Ungaria, acasă sau în deplasare, în funcţie de tragerea la sorţi
Divizia C - acolo unde joacă în semifinale împotriva Scoției, în deplasare, iar în finală cu câştigătoarea dintre Norvegia şi Serbia, acasă sau în deplasare, în funcţie de tragerea la sorţi.
Tragerea la sorţi a grupelor turneului final din 2020 se va desfăşura la Bucureşti, pe 30 noiembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu