Astăzi, are loc prima vizită a noului premier al Republicii Moldovei, Dorin Recean, în ţara noastră, într-o situaţie de criză, din cauza războiului pornit de Rusia în Ucraina și încercările de destabilizare a puterii de la Chișinău. În acest context, analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre situația Moldovei, care se află sub presiunea forțelor ruse, și implicarea României.
Întrebat, la Antena 3, dacă ar fi oportună convocarea CSAT, în acest moment, având în vedere situația din Republica Moldova și ajutorul de care această țară are nevoie, analistul politic Bogdan Chirieac a spus:
"În situaţia dată, da, fiindcă este vorba despre un plan care ar trebui să fie întâi construit şi apoi aplicat, vizavi de sprijinul pe care şi România, dar şi UE şi SUA îl oferă Republicii Moldova. Sprijinul acesta a devenit fără echivoc - de la apelul făcut de președintele Biden la Varşovia, până la ceea ce face, acum, Comisia Europeană. România are datoria morală, de sânge, istorică, politică să sprijine Republica Moldova, în acest moment. A luat o traiectorie europeană. Dacă nu ne vom unifica, oricum ne întâlnim împreună, două state româneşti, în UE. Nu este de joacă în acest moment, mai ales că Rusia va ataca în continuare - un război hibrid - Republica Moldova! Rusia nu abandonează acest plan. Faptul că s-a dejucat un plan acum două săptămâni, ieri nu e nimic. Va exista un alt plan mâine, un alt atac săptămâna viitoare şi aşa mai departe. Dacă nu este puternic sprijinită, Republica Moldova va ceda".
În acest context, analistul politic a vorbit și despre apelul AUR.
"Cerem guvernării să nu implice România în război! Îl îndemnăm pe preşedintele Klaus Iohannis, care este din nou absent într-un moment extrem de important, să înceteze propaganda pro-război şi să ceară partenerilor din NATO şi UE începerea imediată de negocieri pentru pace", a spus Claudiu Târziu.
"Eu m-aș feri, acum, să zic despre cineva că face jocurile Moscovei. În general, dacă nu îţi convine o persoană sau o idee, face jocul Moscovei - duşman al poporului. Nu! Eu văd o chestie populistă, aici. Nu s-a pus problema ca România să intre în război. Sigur că participăm, indirect, alături de NATO şi SUA, la ajutarea Ucrainei, să facă faţă războiului început de Rusia. Ce propune domnul senator? Să iasă România din NATO? Cum să facă această chestiune? Suntem membri NATO, cu responsabilități şi drepturi depline.
Atunci, cum să facem? Indirect, dar oficial, NATO sprijină Ucraina. Noi suntem membri NATO. Aşadar, sprijinim Ucraina. S-a pus problema ca NATO să intre în război? S-a pus problema să înrolăm băieţii şi să îi trimitem peste graniţă, în Ucraina, să lupte cu ruşii? Nu spun că este propaganda Rusiei, că nu am de unde să ştiu şi mi se pare o acuzaţie mult prea gravă, dar spun că acesta este un demers politicianist", a mai spus Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu