EXCLUSIV  „România are în mână și joacă niște cărți foarte importante!” Remus Ștefureac, analiză la cald, după alegerea lui Donald Trump/ VIDEO

Foto: DC NEWS
Foto: DC NEWS

Prezent într-o ediție specială a emisiunii De Ce Citim, transmisă live la DC News, politologul Remus Ștefureac, director general INSCOP Research, s-a referit la evoluția relației româno-americane după alegerea lui Donald Trump.

Donald Trump, al 47-lea președinte 

„Ceea ce este relevant pentru noi ca țară, pentru Europa, sunt politicile lui Donald Trump, cum va fi al 47-lea președinte al SUA. Din acest punct de vedere aș face o observație. Și în 2016, atunci eram în Statele Unite, și acum, observăm, sigur, pornind și de la discursuri de campanie, previziuni catastrofice pe care o administrație Trump le va aplica și previziuni catastrofice cu privire la consecințele diverselor spații geopolitice. Pe noi ne interesează Europa Centrală și de Est, ne interesează România, ne interesează Ucraina, pentru că agresiunea militară a Rusiei nu are cum să ne lase indiferenți, dimpotrivă. Din acest punct de vedere, eu aș milita și aș face un apel la ponderare, la moderație, și în 2016, repet, au fost aceste viziuni alarmiste, însă administrația Trump, cel puțin pentru România, a fost o administrație bună”, a declarat Remus Ștefureac

Sprijinul în materie de securitate pentru România, în primul mandat al lui Trump, a fost mai mare 

„Haideți să spunem că sprijinul în materie de securitate pentru România, al administrației Trump, în primul mandat de președinte, a fost mai mare decât în administrația anterioară. Au crescut alocările, inclusiv financiare, transferurile de trupe, în acea perioadă, construirea de facilități solide pe teritoriul României. România are un parteneriat solid cu Statele Unite și, este adevărat, ține și de noi, în următorii patru ani, să ne jucăm cărțile așa cum trebuie. Avem un avantaj tactic, aș spune, pentru că România a inițiat deja niște programe ample de achiziții, de desolvatare a facilităților de securitate, de apărare a țării, în principal de la parteneri americani, de la furnizori americani. Aceste achiziții se vor maturiza exact în perioada mandatului lui Donald Trump. Da, Donald Trump este un președinte tranzacțional, dar România are deja în mână și joacă deja niște cărți foarte importante, de la achizițiile de tancuri Abrams, proiectata achiziție de avioane F35, la colaborarea foarte strânsă cu armata americană, la cei 5000 de soldați americani desfățarăți pe teritoriul României.” a subliniat politologul. 

Mai mult pe: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel