România are suficient gaz. Premierul Ciucă tocmai a anunțat că avem umplere de 90% în rezerve

Sursa foto: Facebook Nicolae Ionel Ciucă
Sursa foto: Facebook Nicolae Ionel Ciucă

Depozitele de gaz din România au depăşit, vineri, cota de umplere de 90%, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Publicitate

Depozitele de gaz din România au depăşit, vineri, cota de umplere de 90%, iar românii şi economia vor avea la dispoziţie întreaga cantitate de gaze necesară pentru a trece cu bine această iarnă, indiferent de cum va fi vremea, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

"Avem cu 477 milioane de metri cubi de gaz depozitaţi deja în plus faţă de anul trecut, adică 2,774 miliarde mc din capacitatea totală de stocare de 3,07 miliarde. Românii şi economia noastră vor avea la dispoziţie întreaga cantitate de gaze necesară pentru a trece cu bine această iarnă, indiferent de cum va fi vremea. Din cele 55 de milioane de metri cubi necesari pentru un consum zilnic mediu pe timpul iernii, aproape jumătate sunt produse intern, în mod curent, iar diferenţa este acoperită de cantităţile din depozite. Evaluările arată că nu există absolut nicio problemă în alimentarea cu gaze pentru populaţie, industrie, mediu de afaceri", a afirmat Ciucă, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului.

Şeful Executivului a precizat că a cerut instituţiilor responsabile să continue ritmul intens de depozitare a gazelor şi să gestioneze cu mare atenţie cantităţile necesare pentru a trece cu bine peste această iarnă.

"Având preţuri plafonate la gaze pentru români şi suficient gaz pentru funcţionarea economiei, Guvernul va continua să sprijine activ atât cetăţenii, cât şi industriile noastre", a mai afirmat premierul.

Citește și:

"Să îşi mai ia un pulover pe ei, dacă le e frig. Lumânări şi lanterne, în caz de blackout". Fost şef al Parlamentului german, mesaj tranşant

Wolfgang Schauble, fost preşedinte al Parlamentului german, le-a transmis cetăţenilor germani să nu se mai plângă în această iarnă, să se îmbrace mai gros şi să îşi pregătească lumânări şi lanterne pentru eventualitatea unui blackout. 

"Nu trebuie să te plângi de situaţie, trebuie să accepţi că sunt multe lucruri care se pot schimba", a transmis acesta într-un interviu pentru Bild, citat de Business Insider. El le-a transmis nemţilor să se pregătească cu "pulovere, lumânări şi lanterne în această iarnă, în eventualitatea unui blackout sau a crizei energetice". "Să îşi mai ia un pulover pe ei, dacă e frig", a mai spus acesta. 

"Dacă le sugerăm oamenilor că totul este nelimitat, facem ceva ce se cheamă supraexploatare. Oamenii au impresia că statul poate face orice. Şi asta nu e sustenabil", a mai spus Schauble. 

În Germania s-au introdus deja măsuri pentru limitarea consumului de energie. Spre exemplu, au fost interzise deja piscinele încălzite în această iarnă. 

Germania, amenințată cu dezindustrializarea din cauza majorării costurilor energetice

Prima economie a Uniunii Europene nu doar că va intra în recesiune, cu o contracţie a PIB-ului de 0,4% estimată de guvernul german, dar ea se confruntă în plus cu un risc pe termen mai lung, acela de a vedea întregi sectoare productive asfixiate de creşterea preţurilor. În urma opririi unei unităţi de producţie, cei 530 de salariaţi ai oţelăriei din Hamburg sunt în şomaj tehnic de la începutul lunii octombrie. Măsuri similare au fost luate în mai multe combinate europene ale grupului ArcelorMittal. Gazul este un element esenţial al procesului de producţie, iar factura a crescut de şapte ori faţă de perioada anterioară invaziei ruse în Ucraina, explică Uwe Braun, directorul general al combinatului siderurgic din Hamburg. Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel