Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană şi din zona euro era de 2,3% în trimestrul doi din 2019, stabilă faţă de primele trei luni din acest an şi în creştere faţă de 2,2% în UE şi 2,1% în zona euro, înregistrată în perioada similară din 2018, arată datele prezentate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În trimestrul doi din 2019, statele membre cu cele mai scăzute rate ale locurilor de muncă vacante erau Grecia (0,7%), Bulgaria şi Spania (ambele cu 0,9%), Irlanda şi Portugalia (ambele cu 0,9%), Polonia, Slovacia şi România (toate cu 1,1%), iar ţările membre cu cea mai mare rată a locurilor de muncă vacante au fost Cehia (6,2%), Belgia şi Olanda (ambele cu 3,4%) şi Germania (3,3%).
Comparativ cu trimestrul doi din 2018, rata locurilor de muncă în perioada aprilie-iunie 2019 a crescut în zece state membre, a rămas stabilă în nouă şi a scăzut în alte nouă (inclusiv România). Cel mai semnificativ avans a fost înregistrat în Cehia (0,8 puncte procentuale - pp), Letonia (0,5 pp), Germania şi Malta (ambele cu 0,4 pp) iar cel mai semnificativ declin în Croaţia şi Slovenia (ambele cu minus 0,3 pp).
Pe sectoare de activitate, în România rata locurilor de muncă vacante în trimestrul doi din 2019 era de 1% în industrie şi construcţii şi de 1% în servicii. La nivelul Uniunii Europene, rata locurilor de muncă vacante era de 2,1% în industrie şi construcţii şi de 2,6% în servicii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu