România atinge standardul țărilor europene ca dotare de prim ajutor

Raed Arafat
Raed Arafat

Raed Arafat a declarat miercuri, la Ploiești, că dotarea echipajelor de prim ajutor din România este compatibilă cu cea existentă în multe ţări europene, iar din acest punct de vedere nu există probleme.

Prezent la festivitatea de premiere a competiţiei Naţionale de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat, Ministrul Sănătății a afirmat că echipele de prim ajutor nu au probleme în ceea ce priveşte dotarea, iar participarea la competiţii îi ajută pe paramedici "să înţeleagă că trebuie să respecte un protocol anume".

"Din punctul de vedere al dotării, vă garantez că avem dotare care este compatibilă cu foarte multe din ţările europene, inclusiv cu Marea Britanie, deci aici nu este o problemă. Următoarele concursuri vor fi ţinute ca şi parte de evaluare de colegii noştri şi urmează să fie o etapă în care vom începe să trimitem câte o echipă să participe la competiţiile internaţionale. Din punctul nostru de vedere, asta face ca echipajele să respecte protocoalele şi ghidurile. Faptul că se fac astfel de competiţii face ca echipajele să înţeleagă că trebuie să respecte un protocol anume în lucru pentru că toată evaluarea este după protocol. Competiţiile vor duce încet, încet la creşterea calităţii şi a modului de acordare a asistenţei de urgenţă", a afirmat Raed Arafat.

Echipajele care au intrat în concurs au participat la două probe, respectiv "Descarcerarea din vehicule" şi "Acordarea primului ajutor calificat".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel