România, blocaj pe desemnarea comisarului european. Anunțul lui Ciolacu

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, a făcut declarații cu privire la desemnarea comisarilor europeni.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că negocierile cu privire la comisarul european din partea României continuă încă o săptămână.

Ciolacu a fost întrebat ce se întâmplă cu negocierea cu privire la comisarul european, nominalizările fiind amânate.

„S-a amânat o săptămână din cauza Slovaciei. Am vorbit cu preşedinta Comisiei Europene, continuăm negocierile. Suntem în zona să vedem ori luăm cu două direcţii generale... E foarte importantă osatura fiecărui portofoliu. Cu adevărat, e tentant un portofoliu pe social mărit, cu locuinţe sociale, cu două direcţii generale în interiorul Comisiei, unde acel comisar e decident. Este foarte tentant şi un comisar care are atribuţii in interiorul Comisiei. Vom cântări aceste lucruri. Preşedinta Comisiei a spus că îmi trimite toate informaţiile, fiindcă este şi un proces de negociere în interiorul Comisiei”, a afirmat premierul, conform Agerpres.

Prezentarea noii echipe de comisari europeni, care era aşteptată miercuri la Bruxelles, va avea loc în cele din urmă marţea viitoare la Strasbourg, semn că negocierile se prelungesc, relatează AFP.

Distribuţia viitorului executiv al UE le va fi prezentată liderilor grupurilor politice din Parlamentul European marţi dimineaţă, în marja plenarei eurodeputaţilor la Strasbourg, a anunţat un purtător de cuvânt al Comisiei.

Întârzierea este legată de schimbarea comisarului pentru Slovenia, ţară care a optat în cele din urmă pentru Marta Kos, fostă ambasadoare, a cărei candidatură urmează să fie aprobată vineri de parlamentul sloven.

Cu această nouă candidată, liderii europeni încearcă să atenueze controversa privind absenţa unui număr suficient de femei în echipa care se formează.

În această etapă, noul colegiu ar putea avea aproximativ zece femei dintr-un total de 27 de comisari, fără a obţine paritatea.

Decizia președintelui CE, Ursula von der Leyen

CITEȘTE ȘI: Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a amânat numirea comisarilor europeni - surse Politico

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a amânat portofoliile celor 26 de comisari nominalizați până săptămâna viitoare, potrivit a trei oficiali la curent cu decizia, citate de POLITICO.

Inițial, se aștepta ca echipa Ursulei von der Leyen să programeze miercuri dimineața o întâlnire cu liderii diferitelor facțiuni politice din Parlamentul European și apoi să anunțe public următorul colegiu de comisari.

Această întâlnire a fost amânată. Von der Leyen se va întâlni acum cu liderii grupurilor politice ale Parlamentului European marți, 17 septembrie, la ora 9.00.

Un oficial al Parlamentului European, căruia i s-a acordat protecția anonimatul, a declarat: „Cred că (n.r. Comisia) folosește formalitatea procedurii slovene pentru a obține încă o săptămână pentru 'reglarea fină' a atribuirii posturilor”.

Este un puzzle complicat deoarece Ursuala von der Leyen trebuie să ia în considerare echilibrul geografic, echilibrul politic și echilibrul de gen. Von der Leyen a cerut capitalelor europene să trimită atât un candidat de gen masculin, cât și unul de gen feminin pentru echipa sa de 26 de comisari. Bulgaria a fost singura țară care a urmat această cerere, după care von der Leyen a făcut presiuni asupra unor țări precum Slovenia pentru a-și schimba candidatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel