S-a terminat meciul România - Bosnia Herțegovina.
Naţionala de fotbal a României a învins echipa Bosniei-Herţegovina cu scorul de 4-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Bucureşti, în Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor, dar a retrogradat în Liga C. Tricolorii au obţinut una dintre cele mai clare victorii din ultimii ani, însă nu au putut evita clasarea pe ultimul loc şi retrogradarea, după ce Finlanda a câştigat cu 2-0 în Muntenegru. Dennis Man (38), George Puşcaş (73, 86) şi Andrei Raţiu (79) au marcat pentru România, dar o evoluţie remarcabilă a avut Nicuşor Bancu, coautor la primele două goluri şi cu o contribuţie majoră la al treilea. Pentru oaspeţi, care erau deja promovaţi în Liga A, a înscris Edin Dzeko (77). Debutul de meci a fost unul timid pentru tricolori, Alibec a cerut penalty în min. 10, iar apoi Olaru a tras peste poartă (10). Prima ocazie clară a fost irosită de oaspeţi, Adnan Kovacevic (17) reluând cu capul peste poartă, după un corner. Stanciu (20) a apărut la finalizare, dar şutul său a fost blocat de Cimirot. Ionuţ Radu a salvat golul cu un reflex superb, la şutul lui Saric (34), deviat de Demirovic.
România a deschis scorul în min. 38, prin Man, care a marcat cu un şut din interiorul careului, din pasa lui Bancu. Iniţial golul a fost anulat pentru ofsaid, dar a fost acordat în urma consultări arbitrajului video. Alibec (40) a scăpat singur cu portarul, l-a driblat, dar şutul său din unghi a fost blocat de Sanicanin. Acelaşi apărător s-a opus şutului trimis de Sorescu (43), iar Man a şutat din careu pe lângă vinclu (44). Bosnia a dominat începutul reprizei secunde şi a creat pericol la poarta României în mai multe rânduri. Duljevic (52) a tras peste poartă din marginea careului, Prevljak (58) a şutat din întoarcere, dar Ionuţ Radu a apărat, Sanicanin (589) a trimis cu capul pe lângă, după un corner. Puşcaş (73) a majorat avantajul tricolorilor, cu o reluare simplă, la centrarea lui Bancu. Oaspeţii au înscris golul de onoare la scurt timp (77), când Dedic a centrat iar Dzeko a marcat simplu cu capul de lângă Rus.
Raţiu a avut o incursiune personală, mingea a ajuns la Bancu, în celălalt flanc, iar acesta a şutat din unghi, Vasilj a respins, dar Raţiu s-a aflat la locul potrivit şi a împins mingea în plasă, marcând primul său gol la naţională (79). Puşcaş a avut o şansă bună, cu un şut din întoarcere, respins de Vasilj (83), dar a reuşit în cele din urmă dubla (86), cu o minge trimisă de la 16 metri, la centrarea lui Camora. În primul minut al partidei jocul a fost întrerupt câteva zeci de secunde din cauza ciocnirilor dintre suporterii celor două echipe în peluza dinspre Teatrul Giuleşti, lucru care a determinat intervenţia jandarmilor. România nu mai marcase patru goluri într-un meci din noiembrie 2020, din amicalul cu Belarus (5-3), iar într-un meci oficial din iunie 2019, 4-0 cu Malta în deplasare, în preliminariile EURO 2020.
Exceptând victoria de la masa verde cu Norvegia (3-0), din noiembrie 2020, tricolorii nu mai câştigaseră un meci oficial la diferenţă de trei goluri din 12 octombrie 2019, 3-0 cu Feroe în deplasare (preliminariile EURO 2020).
România - Bosnia-Herţegovina 4-1 (1-0)
Au marcat: Dennis Man (38), George Puşcaş (73, 86), Andrei Raţiu (79), respectiv Edin Dzeko (77). Bucureşti, Stadion Rapid-Giuleşti: 12.693 spectatori Liga Naţiunilor - Liga B, Grupa a 3-a
Au evoluat echipele: România: 1. Ionuţ Radu - 2. Andrei Raţiu, 17. Adrian Rus (5. Ionuţ Nedelcearu, 83), 15. Andrei Burcă, 11. Nicuşor Bancu - 18. Răzvan Marin (6. Tudor Băluţă, 65), 22. Darius Olaru - 20. Dennis Man (23. Andrei Cordea, 64), 10. Nicolae Stanciu (căpitan), 13. Deian Sorescu (3. Mario Camora, 56) - 7. Denis Alibec (9. George Puşcaş, 64). Selecţioner: Edward Iordănescu.
Rezerve neutilizate: 12. Horaţiu Moldovan, 16. Ştefan Târnovanu - 4. Cristian Manea, 8. Alexandru Cicâldău, 14. Daniel Boloca, 19. Florin Tănase, 21. Florinel Coman.
Bosnia-Herţegovina: 1. Nikola Vasilj - 3. Besim Serbecic, 18. Adnan Kovacevic (6. Sinisa Sanicanin, 25), 16. Hrvoje Milicevic (15. Haris Duljevic, 46) - 21. Amar Dedic, 19. Dario Saric (11. Edin Dzeko, 71), 13. Gojko Cimirot (8. Vladan Danilovic, 46), 10. Amer Gojak, 2. Eldar Civic (5. Sead Kolasinac, 61) - 9. Smail Prevljak (căpitan), 23. Ermedin Demirovic. Selecţioner: Ivailo Petev.
Rezerve neutilizate: 12. Ibrahim Sehic, 22. Kenan Piric - 4. Mateo Susic, 7. Muhamed Besic, 14. Sanjin Prcic, 17. Kenan Kodro-Maksumic, 20. Dino Hotic. Arbitru: Halil Umut Meler; arbitri asistenţi: Cevdet Komurcuoglu, Ibrahim Caglar Uyarcan; al patrulea oficial: Yaşar Kemal Ugurlu (toţi din Turcia) Arbitru video: Mete Kalkavan; arbitru asistent video: Abdulkadir Bitigen (ambii din Turcia).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu