România - Bulgaria, discuții pentru a ridica controalele la frontierele interne terestre

Foto: Poliția de Frontieră
Foto: Poliția de Frontieră

Au avut loc discuții între delegații din România și Bulgaria cu privire la ridicarea controalelor la frontierele interne terestre.

Delegaţii din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) din România şi din Republica Bulgaria au avut o întrevedere, miercuri, în format videoconferinţă, pentru discutarea măsurilor şi activităţilor derulate de ambele ţări ca parte a eforturilor pentru atingerea obiectivului comun privind ridicarea controalelor la frontierele interne terestre.

Întrevederea a avut loc sub coordonarea chestorului general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat pentru ordine şi siguranţă publică, şi a lui Miroslav Rashkov, secretar general împuternicit al Ministerului de Interne bulgar şi director al Direcţiei Generale a Poliţiei Naţionale.

”Întâlnirea reprezintă o continuare a reuniunilor bilaterale la nivel de secretar de stat ce au ca obiectiv evaluarea implementării măsurilor operative din Planul de Acţiune Comun semnat în luna iunie 2024, cu accent pe ultimele două luni calendaristice, respectiv septembrie şi octombrie 2024”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, miercuri, de Agerpres.

Discuţiile au reliefat cooperarea excelentă desfăşurată de structurile operative ale Ministerelor de Interne din cele două ţări şi necesitatea continuării acesteia prin schimb de informaţii în timp real, prin organizarea de patrule comune la frontieră, inclusiv patrule rutiere efectuate de poliţiile naţionale, precum şi prin cooperarea la nivel UE în cadrul EUROPOL, EUROJUST - Echipe de Investigaţii Comune sau acţiunile de tipul Common Action Day.

Colaborare în domeniul anticorupției

În domeniul anticorupţiei, a fost subliniată buna colaborare între DGA şi Departamentul de Securitate Internă din Bulgaria, precum şi rolul Planului de Acţiune Comun în vederea eficientizării eforturilor de combatere a faptelor de corupţie în care poate fi implicat personalul MAI din România şi Bulgaria.

”Pe linie de imigrări, acţiunile autorităţilor competente au avut cu precădere un caracter preventiv, menit să contribuie la descurajarea şi la reducerea cifrelor de migraţie ilegală. Suplimentar activităţilor deja derulate de structurile teritoriale pentru imigrări şi poliţie de frontieră din cele două ţări, cooperarea va fi intensificată şi prin schimb de bune practici şi experienţă, activităţi ce vor continua în următoarele luni”, arată sursa citată.

Referitor la facilitarea traficului la frontiera comună, delegaţiile au convenit să acorde, în continuare, atenţie sporită traficului rutier transfrontalier, în special la PTF Giurgiu-Ruse rutier, în contextul lucrărilor de reparaţie ale Podului Giurgiu-Ruse.

Părţile au agreat să suplimenteze, după caz, personalul şi arterele de trafic în funcţie de situaţia operativă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel