România – California de la Marea Neagră

Există în București un evreu mai în vârstă, pe numele său Robert Ziscovici, de meserie doctor și de vocație înțelept.

În sine, dl dr. Ziscovici și familia sa reprezintă o pagină din istoria interbelică a Bucureștilor și a României. Am privilegiul de a mă număra printre prietenii săi.

De când cu invadarea Ucrainei de către ruși și venirea americanilor de-adevăratelea în Estul Europei, dl Ziscovici, om care știe bine ușile pe la Casa Albă și la Departamentul de Stat, a venit cu un nou concept: România, noua Californie de la Marea Neagră.

Crede dr. Ziscovici că, după Biden, Hagel și, la toamnă, Hillary Clinton, americanii vor să instaleze în România nu doar scuturi anti-rachetă, baze militare și agenții de informații. Ei ar vrea să investească, să producă, să întărească, economic și militar, flancul estic al NATO și, deci, influența americană în Europa. "Știți de ce ne pun atât de multe condiții europenii, până să ne dea vreun ban? Nu au suficienți bani. Americanii au. Trebuie doar să știm să-i luăm. De exemplu, cine din guvernul României se ocupă de investițiile directe? Ce minister se ocupă de cei care ar putea să investească cu adevărat în România? Țara are tot ce-i trebuie, de la poziționare geografică și climă până la resurse minerale, energetice și forță de muncă. În plus față de California, România are și apă.

Pur și simplu, este nevoie ca un partid politic de la București să ia în serios potențialul enorm de dezvoltare al României în ziua de astăzi, în noul context politico-militar creat de Putin. Desigur că progresele pe calea eliminării corupției sunt importante. Nimeni nu e absurd, nimeni nu așteaptă miracole peste noapte. Dar România, care a intrat în NATO și în clubul occidental fiindcă a făcut ce trebuia după 11 septembrie 2001, are acum șansa dezvoltării durabile, dacă știm să ne facem înțeleși în mod real de americani".

În rest, îl tot întreb pe dr. Ziscovici de ce preferă să trăiască în România, când și-ar putea permite să trăiască în orice țară a lumii. Răspunsul său, pe care mi-l dă de fiecare dată, mă umple de optimism: "România este cea mai imperfectă țară din lume și eu sunt cel mai imperfect om. Aici e locul meu".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel