Lumea Justiției publică decizia prin care, în urma unei hotărâri a Curții de Apel Cluj, statul român a fost obligat la plata unei sume de 1,3 miliarde de lei vechi către fostul senator Liviu Ciupe pentru cele 120 de zile de arest dispuse de procurorul Daniel Morar. După ce instanța l-a eliberat, Daniel Morar a mai emis un mandat de arestare pentru a-l împiedica pe Ciupe să meargă la înmormântarea mamei sale.
O decizie a Curții de Apel Cluj, pronunțată de judecatoarele Ana Ionescu și Andreea Anamaria Țuluș (fosta soție a lui Doru Țuluș, șeful Sectiei a II-a a DNA) a dus la condamnarea statului român la daune de 1,308 miliarde de lei vechi către Liviu Ciupe, fost director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj și fost vicepreședinte al PNTCD.
Daunele pe care statul român trebuie să le plătească s-au datorat și abuzului procurorului Daniel Morar, care la 15 septembrie 1999 l-a arestat pe Liviu Ciupe pentru delapidare, sub acuzaţia falsă că ar fi efectuat, din fondurile de reparaţii, o lucrare în valoare de 732 de milioane de lei la un drum din cartierul bistriţean Viişoara. În timpul arestarii sale, mama lui Liviu Ciupe a decedat, însa directorului DRDP Cluj i-a fost refuzat dreptul de a participa la înmormantare de către procurorul Daniel Marius Morar, de la Secția de urmărire penala a Parchetului Curții de Apel Cluj.
"Deşi instanţa a decis eliberarea mea în decembrie 1999, procurorul a emis un alt mandat de arestare, iar pentru acest fapt nu îl pot ierta", a declarat Liviu Ciupe presei, dupa cele patru luni de detenţie executate la Penitenciarul din Gherla. Liviu Ciupe a fost achitat definitiv în cele din urmă pentru acuzația de delapidare ce i-a fost pusă în cârcă în mod fals de catre procurorul Daniel Morar, iar apoi a dat statul roman in judecata, prin Ministerul Finanțelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News