Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre achiziționarea de avioane F-35 de către Forțele Aeriene Române.
În cadrul ședinței CSAT de marți, 11 aprilie 2023, s-a pus în discuție procesul de modernizare a Forțelor Aeriene Militare prin achiziționarea de avioane de ultimă generație F-35.
„Procesul de modernizare a Forțelor Aeriene Militare va continua prin achiziționarea de avioane de ultimă generație F-35. Aceste avioane, dotate cu o gamă largă de senzori avansaţi, capacitate de schimb de informaţii criptate în timp real atât cu platforme aeriene, cât şi cu sisteme de apărare cu baza la sol, capacitate de gestionare reală a imaginii operaţionale a câmpului de luptă, precum şi cu muniţii inteligente de înaltă precizie, permit realizarea şi menţinerea superiorităţii aeriene, condiţie obligatorie pentru asigurarea suveranităţii în spaţiul aerian naţional şi, la nevoie, pentru apărarea acestuia“, se arată, printre altele, în documentul după ședința CSAT.
Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit la România TV; în emisiunea moderată de Niels Schnecker, despre decizia CSAT de a achiziționa aceste aeronave de ultimă generație:
„Atunci când Guvernul SUA ne-a propus F-16, ei s-au gândit că vom achiziționa ulterior F-35. Venind de la MiG-21 sau MiG-23, aveam nevoie de această trecere cu F-16. F-35 vine, dar nu vine mai devreme de zece ani. Cererea e uriașă în lume, fabrica nu face față, pentru că este cel mai performant avion de pe Pământ în acest moment.
Noi avem și acum F-35 americane pe teritoriul României, slavă Domnului. Un singur aparat F-35, dacă dorește, scufundă toată flota rusească din Marea Neagră, fără că aceasta să bage de seamă, fiindcă aeronava este invizibilă și nu o detectează RADAR-ul.
Avem nevoie de ele, dar le vom primi peste 10 ani. Dacă primim un aparat nu se face primăvară. Avem F-16 de atâția ani și încă nu sunt înarmate. Facem cu ele doar patrulă aeriană. F-35 era prevăzut din capul locului și probabil că vom face și trecerea la avionul de generația a VI-a. Deocamdată F-35 este generația V, cel mai avansat, și nu există așa ceva în lume“, a spus, la România TV, Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News