EXCLUSIV  România, "de 20 ani pe caiet". Vasilescu, BNR: Nimic nu este mai rău decât o succesiune de şocuri economice

Fotografie de la Burak Kebaber, Pexels
Fotografie de la Burak Kebaber, Pexels

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a vorbit la DC NEWS despre starea economiei românești.

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a avertizat la DC NEWS că țara noastră are un deficit bugetar excesiv și că de 20 de ani România nu a mai înregistrat și un excedent bugetar. Ne împrumutăm mult, iar asta ne afectează pe toți, mai ales că ne aflăm în plină criză economică.

"Avem o situație specială, suntem în deficit bugetar excesiv.", a declarat Adrian Vasilescu.

"Deci practic ar trebui să reducem cheltuielile bugetare, că se tot vorbește să strângem cureaua, cum?", l-a întrebat Val Vâlcu.

"Comisia Europeană nu a modificat terminologia fiindcă nu mai suntem sancționați pentru deficitul excesiv, ci doar atenționați că suntem în deficit excesiv. Nu ne presează pentru că asta ar putea destabiliza economia. Am fost cu 10% deficit bugetar în 2020, l-am scăzut la 7% în 2021. S-au făcut eforturi în acest an să scadă, dar scăderile vor fi testate în așa fel încât să nu se producă șocuri economice pentru că nimic nu este mai rău decât o succesiune de șocuri economice.", a răspuns Adrian Vasilescu.

"Noi am avut mai mereu acest deficit, mai mare sau mai mic, excedent bugetar am avut?", a întrebat Val Vâlcu

"Am avut, dar de 20 de ani nu îl mai avem." , a spus Adrian Vasilescu.

Val Vâlcu:  Practic de 20 de ani mergem pe caiet

"Deci practic de 20 de ani mergem pe datorie, cum se spune, pe caiet?", a intervenit Val Vâlcu

"Deficitul are o definiție. La întrebarea ce este deficitul, răspunsul cel mai simplu este nivelul veniturilor din buget plus cât se poate împrumuta o țară pentru că o țară ar vrea să se împrumute cât mai mult ca să-și acopere deficitul, dar nu este posibil, mai ales că la noi diferența între între veniturile bugetare care sunt cam la 27% din PIB și nevoile de cheltuieli care sunt cam la 40% din PIB, deci e diferență mare între 27% cât reprezintă venitul și nevoile de cheltuieli care sunt de 40%. Aici este nevoie ca ministerul Finanțelor să facă reglaje bine, în așa fel încât să nu fie nevoit să se împrumute în exces, în așa fel încât piețele să înceapă să taxeze pentru că ești disperat să împrumuți pentru că tot împrumuți.", a explicat Adrian Vasilescu.

Youtube video image

România, tăbăcită de crize. Adrian Vasilescu: Noi am importat inflația și trăim cu un ciclu inflaționist, din ianuarie 2021

România a experimentat perioade de criză mult mai dese decât statele occidentale, a mai susținut consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, în interviul acordat pentru DCNews și DCNewsTV.

Fostul purtător de cuvânt al BNR arată că fenomenul inflației este generalizat ”din America până în Japonia”.

”Noi am importat inflația și trăim cu un ciclu inflaționist, din ianuarie 2021”, a explicat el. 

Vasilescu spune că statele occidentale se raportează la criza din 1971.

”Atunci a fost o criză care a avut tot cauze energetice. Petrolul, care a fost tot timpul ieftin, costa 2 dolari barilul, dintr-o dată a făcut explozie. Au mai fost și sancțiunile statelor OPEC pentru SUA și am văzut în America cozi la benzină mai ceva ca la noi, în anii 70-80”, spune Vasilescu. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel