România decisă să cumpere rachete Patriot

Generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General, a anunțat joi, în cadrul aplicației de la Poligonul Smârdan, că Armata urmează să achiziționeze rachtele americane Patriot.

Până în prezent, aceste rachete au fost aduse în România doar de americani în cadrul aplicațiilor militare.

Însemnătatea unei astfel de achiziții este de importanță strategică, în condițiile în care România se află în zona de est a alianței Nord-Atlantice.

Patriot este un sistem de apărare avansat, de tip sol-aer, care poate fi folosit în cazul unui atac cu avioane şi rachete balistice şi de croazieră.

Sistemele Patriot au intrat in serviciul fortelor americane inca din anii '80, fiind testate pentru prima data in lupta in primul razboi din Golf, impotriva rachetelor irakiene Scud. De-a lungul timpului, insa, sistemul a fost modernizat constant si este in continuare unul din principalele sisteme anti-aeriene folosite de Statele Unite, dar si alti parteneri de pe glob precum Germania, Spania, Grecia, Olanda, Israel sau Japonia.

In plus, Polonia se afla in negocieri avansate pentru achizitionarea unui sistem Patriot cu pana la opt baterii, un contract estimat la circa 5 miliarde de dolari.

[citeste si]

Romania nu dispune, la momentul actual, de un sistem modern si eficient de aparare anti-aeriana. Desi are radare moderne care sa formeze sisteme de avertizare si urmarire, rachetele interceptoare modernizate sunt putine la numar, cu o compatibilitate reduse cu sistemele sovietice, invechite, dar care sunt inca in uz, potrivit hotnews.ro.

Astfel, Romania a cumparat 8 sisteme Hawk cu 213 rachete din Olanda in 2004, insa ele erau nemodernizate, iar pana in 2012 nu au fost executate trageri cu niciuna.

Sistemul Hawk a fost gandit sa fie modernizat la standardul Hawk XXI, insa pana in prezent ele au trecut doar printr-o faza intermediara (HAWK PIP III R).

Rachetele Hawk au o raza de 45-50 de km, un plafon maxim de pana la 20.000 m si sunt dirijate in mod continuu pe timpul zborului.

Dincolo de sistemul Hawk, Romania mai dispune doar de rachete si sisteme sovietice, invechite si care au o compatibilitate redusa cu sisteme mai moderne.

Sistemul S-75 Volhov - sase baterii intrate in serviciu in anii '60, modernizate de mai multe ori pana in anii '80, dar care acum sunt la limita vietii operationale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel