EXCLUSIV  România, destinația finală a rablelor: De ce sunt topite de ”privați”. Păduraru (Garda de Mediu) anunță măsuri drastice

Sursă foto: Pexels (Georgi Petrov)
Sursă foto: Pexels (Georgi Petrov)

Topirea cablajelor luate din mașinile vechi poate genera poluarea aerului, însă această activitate nu este pedepsită și prevenită așa cum ar trebui. 

Publicitate

Este deja cunoscut faptul că în România ajung deșeuri, printre acestea numărându-se și mașinile vechi, scoase din uz. Pentru unii, prelucrarea cablajelor rămase și extragerea cuprului este un mod de viață și o sursă de venit. 

”Care e cantitatea acestor deșeuri, câte cablaje pot arde într-o astfel de incintă neautorizată?”, a deschis Val Vâlcu, gazda emisiunii, subiectul. 

”Din păcate, se aduc pe teritoriul țării foarte multe astfel de mașini scoase din uz”, a spus Aurelian Păduraru, comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu. 

”Rable”, a lămurit Val Vâlcu. 

”Rable, scoase din uz, dezmembrate, fără motoare, fără cutii de viteză, pentru că alea sunt deja prețioase, sunt colectate separat. Vine ce mai rămâne, chestiuni care sunt neinteresante pentru principalii operatori”, a continuat Păduraru. 

Cei care cumpără cupru își pot da seama că nu a fost prelucrat în condiții proprii

”Neinteresante, pentru că ar costa mai mult dezmembrarea, topirea în condiții potrivite, într-o fabrică”, a afirmat Vâlcu. 

”În mod normal, aceste cablaje pot fi separate de plastic printr-o instalație anume, dar care este mai costisitoare și prin urmare nu este folosită sau achiziționată de principalii jucători din zona de valorificare a vehiculelor uzate”, a spus Păduraru.

”Nu e rentabilă și atunci ei scapă de aceste rable”, a completat Vâlcu.

”Da, se face o filieră, își opresc ce le trebuie, restul ajunge într-o zonă mai săracă, de regulă în localitățile cu populație săracă. Dar acea populație să nu credeți că face înadins să încalce legea. Nu! Pentru ei, aceste activități constituie surse de venit, surse de subzistență pentru întreaga familie. E o problemă socială, am putea spune, și ar fi o problemă și momentul în care nu ar mai avea această activitate, pentru că nu ar avea de unde să obțină un venit”, a explicat Păduraru. 

”Și dacă fluxul de rable se oprește, am avea probleme?”, a întrebat Vâlcu. 

”Se va opri la un moment dat, pentru că, așa cum am mai precizat, lucrăm la modificări legislative și nu mai dorim să aducem deșeuri în România”, a răspuns Păduraru.

Amenzile și sancțiunile vor fi îndreptate spre cumpărători. Se anunță măsuri drastice

”Cel care aduce aceste deșeuri, le dă foc, topește cuprul. Se pune și întrebarea unde vinde cuprul, dacă nu ar putea fi controlată achiziționarea. Adică, cel care achiziționează metalul respectiv nu vede că a fost topit în gospodărie sau pe câmp?”, a ridicat problema Val Vâlcu. 

”În principiu vede, clar vede că provine din arderi”, a confirmat Păduraru. 

”Dacă ar fi sancționați?”, a întrebat Vâlcu. 

”În momentul de față, sancțiunile nu sunt de natură a descuraja achiziționarea de astfel de cablaje, de aia am zis că modificările legislative o să vizeze o înăsprire”, a spus Păduraru. 

”Deci vor crește amenzile, sancțiunile, pentru cei care achiziționează cupru, metale neferoase, din surse ilegale”, a conchis Vâlcu. 

”Absolut. În momentul de față cooperăm și cu Ministerul de Interne pe linia modificărilor legislative și cu colegii de la parchete, pentru a stabili clar, cum trebuie să procedăm cu actul normativ, prevederea legală, astfel încât să avem și eficiență în acest sens”, a explicat Păduraru.

Urmărește emisiunea integrală AICI:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel