Află ce precizări a făcut scenaristul filmului-documentar „Hai, România!”, Andrei Crăciun, despre fotbalul actual, în comparație cu fotbalul din trecut.
„E posibil să trăiești o viață lungă și să nu vezi România la niciun campionat mondial, deși ai dus o viață lungă. Eu, care n-am avut o viață atât de lungă până acum, am văzut-o deja când eram copil, am văzut echipa națională a României la trei campionate mondiale consecutiv, e enorm. Atunci participau mult mai puține echipe, acum numărul echipelor care participă a crescut încontinuu. România, din păcate, tot nu se califică, dar poate în viitor, e o generație care are șanse acum în 2026 să califice și sigur că asta îi doresc.
Practic, copilăria mea s-a suprapus peste echipa asta extraordinară și nu era doar echipa echipa asta extraordinară, fotbalul era diferit față de cel care este în ziua de azi, erau mult mai mulți artiști. Acum fotbalul a câștigat în forță și în viteză, adică e o formă de atletism programat pe calculator. Jucătorii sunt interșanjabili, adică pot să joace oriunde, sunt ca niște piese standard. Pe vremea aceea aveau un grad mult mai mare de libertate și așa apăreau artiști cu adevărat foarte mari: Maradona, Roberto Baggio. Gigă Hagi e un exemplu în acest sens, Hristo Stoicikov la bulgari, la fel, adică jucători care aveau libertate pe teren mult mai mare decât au cei din ziua de azi.
Una dintre explicații e că nu era totul la fel de studiat. Nu știai cu cine joci la fel de bine, vedeai greu meciuri, casete ș.a.m.d. și atunci improvizai, adică erau ca niște muzicieni de jazz, închipuie-ți o bandă care cântă așa și schimbă istoria muzicii și face ceva foarte frumos, față de niște buni profesioniști, dar foarte limitați în libertatea lor de creație, cum sunt fotbaliștii în ziua de azi.
Această echipă a națională a României a fost foarte frumoasă și foarte mare și foarte bună și când fotbalul era foarte mare, foarte frumos și foarte bun sau cel puțin pentru oameni ca mine care știu ce am pierdut după în deceniile recente, știm cum s-a transformat fotbalul, eu zic că deceniul ăla, 1990-2000, a fost și cel mai frumos.
Practic, România era foarte sus când fotbalul era foarte frumos. A fost încă o suprapunere extrem de fericită și am încercat să explic aici, pe scurt, de ce era, cred eu, mai frumos. Pentru că aveau mult mai mare libertate jucătorii să fie creativi, să fie artiști. Hagi era un fotbalist care era într-adevăr un artist, adică ce reușește el în fotbal, alea sunt câteva opere de artă acolo. Capodopera lui e golul cu Columbia din 1994, un gol de la o distanță foarte mare. A fost și golul turneului final atunci, în 1994, dacă România ar fi trecut de Suedia și ar fi ajuns în semifinale cu Brazilia, probabil că Hagi ar fi câștigat Balonul de Aur în 1994”, a precizat scenaristul filmului-documentar „Hai, România!”, Andrei Crăciun.
Urmărește emisiunea completă aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu