EXCLUSIV  România, fără autostrăzi și datoare: CNAIR, răspuns. Documente incontestabile

România nu are autostrăzi, dar are pierderi uriașe în procesele cu firmele de construcții. Nu doar că aceste firme primesc banii pe contract, ci și câștigă la Curțile de Arbitraj. Între timp, România rămâne, în continuare, fără autostrăzi. 

Alegeri prezidentiale 2024

DCNews avea informația că România ar fi pierdut, în procesele cu firmele de construcții, 1,3 miliarde de lei. CNAIR ne liniștește și ne răspunde că suma nu depășește 200 de milioane de euro. Estimativ, în ultimii zece ani. În timp ce România, după cum ni se confirmă, pierde bani din contractele cu firmele de construcții, nu apare niciun petic de autostradă. 

Întrebată despre pierderi, CNAIR ne-a dat următorul răspuns: 

”În ultimii 10 ani, suma totală pierdută de către companie nu depăşeşte 200 milioane euro (estimativ). Nu există în cadrul CNAIR SA un calcul privind pierderi de 1,3 miliarde de lei în urma proceselor pierdute cu firmele de construcţii.

În cadrul proceselor privind executarea contractelor, vinovăţia uneia dintre părţi este stabilită exclusiv de către instanţa de judecată.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, se asigură de la bugetul de stat contravaloarea sumelor stabilite de către instanţele de judecată prin hotărâri definitive sau hotărâri executorii ale curţilor de arbitraj, pentru proiectele de investiţii proprietate publică a statului român, cu sursa de finanţare din bugetul de stat dacă au fost parcurse toate procedurile legale privind căile de atac.

În ultimii 10 ani situaţia arbitrajelor câştigate/pierdute de CNAIR SA este următoarea:

1. arbitraje la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional a României, de la Bucureşti:

- 34 arbitraje soluţionate

- 20 arbitraje pierdute parţial

- 14 arbitraje câştigate

2. arbitraje la Curtea de Arbitraj a Camerei Internaţionale de Comerţ ICC Paris:

- 11 arbitraje soluţionate

- 9 arbitraje pierdute parţial

- 3 arbitraje câştigate

În instanţa judecatorească în general, circa 75% din litigii au fost câştigate de CNAIR SA şi circa 25% au fost pierdute.

În special se pierd arbitraje care sunt derulate conform Regulilor ICC Paris, care se judecă în altă ţară, iar arbitrii sunt străini şi nu cunosc legea română.

Vă comunicăm câteva exemple de arbitraje în care CNAIR SA a fost parte, soluţionate prin reducerea substanţială a sumelor cerute de antreprenori:

- ICC 18408: Reclamantul COLAS a solicitat 130.275.6136 lei, din care a câştigat 73.659.257,88 lei, ceea ce reprezintă respingerea a circa 43% din pretenţiile reclamantei Colas

- ICC 18851: Reclamantul COLAS a solicitat 17.547.266 euro şi 13.648.647,00 lei (aproximativ 20 milioane euro), din care a câştigat 3,3 milioane de euro, ceea ce reprezintă respingerea a circa 86% din pretenţiile reclamantei Colas

- ICC 22112: Reclamantul Astaldi a solicitat 111.771.649,92 lei si 256,905.60 euro (aproximativ 113 milioane lei), din care a câştigat 45.495.070,93 ron şi 162.327,44 euro (aproximativ 46 milioane lei) ceea ce reprezintă respingerea a circa 59% din pretenţiile reclamantei Astaldi

- ICC 20848: Reclamantul Proodeftiki a solicitat 4.625.646,96 euro; tribunalul arbitral a respins toate cererile formulate de Proodeftiki ca prescrise, ceea ce reprezintă respingerea a 100% din pretenţiile reclamantei Proodeftiki.”

Iată mai jos exemple care arată cum România a pierdut bani la Curtea de Arbitraj: 

EXEMPLU 1

EXEMPLU 2

EXEMPLU 3


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel