România, fără medalii la Mondialul de scrimă. Elisabeta Lipă: ”Sportul românesc este clar în regres şi trăieşte prin excepţii”

România, fără medalii la Mondialul de scrimă. Elisabeta Lipă. FOTO: Agerpres
România, fără medalii la Mondialul de scrimă. Elisabeta Lipă. FOTO: Agerpres

Situația sportului românesc este una care are legătură atât cu finanțarea, cât și cu baza de selecție, tot mai puțini copiii alegând drumul performanței.

Campionatul Mondial de scrimă, desfășurat la Milano (Italia), s-a încheiat fără vreo medalie pentru sportivii români, care în alte vremuri luau medalii prin Laura Badea, Ana Maria Brânză sau Mihai Covaliu.

Potrivit Elisabetei Lipă, Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), ceea ce se întâmplă acum în scrimă este valabil în mai toate sporturile la care nu doar se participa, ci și câștiga.

”Nu aş putea să spun că e în scădere scrima românească. Sau doar scrima românească. Sportul românesc este clar în regres şi trăieşte prin excepţii. Deci nici scrima nu poate să fie altfel. Speranţe avem însă pentru că la Europene am avut nişte medalii, chiar dacă Mondialele astea nu au fost cele mai bune pentru scrima românească.

Dar asta nu înseamnă că nu se poate schimba în bine. Eu discut cu domnul Florea (n.r. - preşedintele FRS, Marius Florea), sigur, însă când discuţi toată lumea se plânge. Toţi preşedinţii de federaţii se plâng. Da, performanţa este şi costisitoare.

Şi atunci, în condiţiile unui buget nu tocmai cel pe care ţi-l doreşti, performanţa nu prea are cum să apară. Eu nu funcţionez pe principiul conform căruia cu cât ai mai puţini bani performanţa creşte, pentru că te baţi cu cei mai buni din lume, iar cei mai buni investesc.

Poate la noi investiţia nu este făcută 100% cum ar trebui făcută. Dar asta nu înseamnă că nu se poate regla”, a spus Elisabeta Lipă, pentru Agerpres.

Sportivii români nu au câştigat nicio medalie la Campionatele Mondiale de scrimă de la Milano (22-29 iulie), cel mai bun rezultat fiind locul 8 obţinut de Mălina Călugăreanu la floretă.

România a participat cu 17 sportivi, 12 la feminin şi 5 la masculin, la competiţia care pe lângă medalii a oferit puncte importante pentru calificarea la JO 2024 de la Paris.

Citește și: Un an până la JO 2024: Mihai Covaliu (COSR) explică așteptările de la sportivii români

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel