Premierul Dacian Cioloș a subliniat, duminică, necesitatea unui control mai bun al vânzării cartelelor PrePay, adăugând că există suspiciuni potrivit cărora astfel de cartele cumpărate în România au fost folosite în pregătirea unor atentate în UE. Totodată, premierul Cioloș a precizat că, în perioada următoare, ministrul Justiției și cel al Internelor vor aduce în atenția Executivului ''aceste elemente''.
"Ei se plâng (autoritățile responsabile — n.r.)... știți discuția veche apropo de cartelele PrePay. De exemplu, înțeleg că România e una din puținele țări din Uniunea Europeană care vinde încă cartele PrePay fără un control de identitate. Înțeleg chiar că au fost folosite în ultima perioadă cartele PrePay din România în pregătirea unor atentate în altă parte, în Uniunea Europeană, tocmai pentru că există această flexibilitate în România", a spus Cioloș, la Pro TV, citează Agerpres.
În context, el a adăugat că ministrul Justiției și ministrul de Interne vor aduce în atenția Executivului aceste elemente, urmând să fie puse în discuție.
"Să nu aibă cineva intenția că vrem să facem ceva pe ascuns, să punem o presiune asupra opiniei publice", a mai spus prim-ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News