România importă carne în valoare de peste 1 miliard de euro

Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Importul de carne a crescut în 2022. România importă carne în valoare de peste un miliard de euro.

Importurile și exporturile de carne din România raportează cifre neașteptat. România a exportat în primele zece luni ale anului trecut carne şi preparate din carne în sumă de 457,8 milioane euro, valoare în creştere cu 35,4% comparativ cu 2021, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Conform INS, cele mai mari exporturi de carne s-au înregistrat în aprilie 2022, respectiv 50,9 milioane euro, iar cele mai mici în ianuarie (34,5 milioane euro). Atunci când vine vorba despre importurile de carne şi preparate din carne, acestea s-au majorat cu 31,9%, cifrându-se la 1,228 miliarde euro. Cele mai mari importuri s-au consemnat în septembrie (154 milioane euro) şi cele mai mici în ianuarie (83 milioane euro). În acest sens, la această categorie de produse s-a înregistrat, în perioada ianuarie-octombrie 2022, un deficit de 770,4 milioane.

Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, producătorii de carne de porc din țara noastră erau cei care lansau un semnal de alarmă și anunțau că se află la limita supravieţuirii, în contextul în care preţul de vânzare era sub costul de producţie. Cu toate acestea însă, importurile din acest sector depăşeau 80% din consumul intern, țara acceptând mai mult să importe, decât să cumpere de la români.

Fermierii au transmis încă de pa atunci că sunt afectaţi şi de vânzările necontrolate din gospodăria ţărănească, care erau la preţuri aproape duble faţă de cele ale industriei autohtone de creșterea porcinelor, iar aceste probleme se transmit și în 2023. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel