Mircea Coșea: România a intrat în FALIMENT. Vești grave, la noi nu s-a discutat!

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Profesorul Mircea Coșea a vorbit despre situația în care se află România în acest moment, considerând că țara noastră este la un pas de a intra în incapacitate de plată.

"Din punctul meu de vedere, suntem în anticamera unuia dintre cele mai complicate şi mai periculoase momente de după 1990, din punct de vedere economic şi nu numai. Dacă ne uităm la ce se întâmplă în România, în aceste zile, nimeni nu mă poate contrazice: România a intrat în faliment. Suntem la un pas de incapacitate de plată, primăriile nu mai au bani - ceea ce se întâmplă la Timişoara şi nu numai. Spitalele nu mai au bani, nu mai sunt bani pentru plata salariilor, poate nici a pensiilor, până la sfârşitul anului. Este nevoie de o rectificare, aşa cum se va face ea, pe un buget foarte sensibil, dacă are cine să o facă.

Din punct de vedere a situaţiei interne a României, sunt extrem de îngrijorat. Iarna care vine, cu toate taxele care se adaugă, acoperă orice binefacere pe care ar fi putut să o aducă, teoretic, masurile pe care Guvernul le-a luat până acum, şi mă refer la legea pentru protecţia consumatorului vulnerabil şi la compensări. Le anihilează pentru că vor fi facturi foarte mari. Va fi o situație în care populaţia  care trăieşte cu un venit între 15000 şi 2000 de lei pe lună nu va mai face faţă. Ori va plăti facturile şi nu va mânca, nu va cumpăra medicamente, ori cei care nu vor plăti și vor bloca sistemul pentru că furnizorii vor să aibă bani.

"Suntem într-o situaţie foarte dură, dar ce vine din exterior este şi mai dur"

Suntem într-o situaţie foarte dură, dar ce vine din exterior este şi mai dur. Aceste întâlniri care au avut loc zilele astea aduc o veste, la prima vedere bună: marile companii multinaţionale să fie taxate cu un impozit de 15% pe profit. Pare că e foarte bine, s-au făcut şi calcule cât a câştigat fiecare - fiecare ţară în parte, mai ales cele europene care au companii pe teritoriul lor. Acum, se spune că, de fapt, companiile acestea nu au de pierdut nimic pentru că nu s-a rezolvat problema optimizării fiscale, adică a transferului profitului dintr-o parte în alta. Aşadar, câştigul va fi mic, nu va fi ceea ce ne închipuim noi, o binefacere", a spus Mircea Coșea, la Antena 3.

"Veştile care au apărut de vreo lună prin comunicatul Naţiunilor Unite în legătură cu situaţia mediului înconjurător sunt foarte grave. La noi nu s-a discutat - pe la o televiziune, pe la alta, probabil, s-a mai spus ceva. Aceste veşti arată că, de fapt, suntem în preajma unui cataclism meteo şi climatic de o asemenea dimensiune încât din ceea ce am putut să citesc din nişte declaraţii date de preşedintele Biden şi de prim-ministrul Italiei ar trebui să intram într-un regim, spun domniile lor, "de sacrificii", ca să putem merge mai departe", a mai spus Mircea Coșea.

Vezi și:  Coșea, semnal către Cotroceni după avertismentul austriecilor. ”Așteaptă un MIRACOL”. Sondaj cu ”cifre absolut amețitoare”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel