Alex Coita a explicat care sunt condiţiile pe care România ar trebui să le îndeplinească pentru a fi primită în spaţiul Schengen, dar şi pentru a scăpa de MCV.
Totul a pornit de la declaraţia premierului propus, Ludovic Orban, care a spus că averile politicienilor ar trebui mai atent verificate de ANAF.
Tinel Gheorghe (PNL) a declarat că, pentru ca un partid şi un Guvern să fie credibile când introduc o astfel de măsură, este necesar să pornească verificările chiar din interior, fiind inclus aici şi preşedintele Klaus Iohannis.
"Bineînţeles că începem cu PNL. Schimbarea începe cu tine, altfel nu eşti credibil. Dacă există dubii, suspiciuni, îl verificăm şi pe dl Iohannis", a spus Tinel Gheorghe.
"Cred că dacă se va întâmpla asta, ne ridică MCV-ul în secunda doi cei de la Uniunea Europeană şi intrăm şi în Schengen. Este absolut nedrept să auzim că Croaţia poate fi primită în Schengen, în condiţiile în care noi suntem pregătiţi încă din 2011. E o ruşine şi pentru Europa. Eu vorbesc de ani de zile de nevoia de a extinde strategia de luptă anticorupţie, dincolo de aceste măsuri punitive îndreptate împotriva unor anumiţi lideri politici care sunt incomozi, pentru a confisca şi a lua înapoi banii furaţi şi pentru a educa clasa politică", a spus Alex Coita la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu