România, în Schengen, decizie politică, răspuns politic. Oana Florea, după discuțiile de la Bruxelles cu austriecii: Nu cred că această țară își va schimba votul

Oana Florea a fost la Bruxelles, unde a discutat cu austriecii despre primirea României în Schengen. Deputata PSD vine cu informații noi, unele care nu arată că Austria ar reveni la gâduri mai bune cu privire la țara noastră. 

”Am participat la plenara Grupului Mixt de control al activității Europol care a avut loc la Bruxelles, 20-21 septembrie. Am vorbit și în cadrul ședinței dar și în cadrul unei întâlniri bilaterale cu omologii austrieci despre aderarea Romaniei la spatiul Schengen. În opinia mea, având în vedere ca anul viitor sunt alegeri în Austria și ca partidul naționalist de extrema dreapta este la 30% intenție de vot, nu cred ca această țară își va schimba votul în Consiliu. Cel mai probabil România va trebui sa folosească dreptul de veto sau cel împotrivă la luarea unor decizii la nivelul diferitelor instituții europene. Și de ce nu, atacarea la CJUE a deciziei nefavorabile a Consiliului cerând despăgubiri pentru cei 2% din PIB pierduți anual din cauza neaderării la Spațiul Shengen. Cel mai probabil la o decizie politică, trebuie să avem, ca țară, un răspuns politic. 

Nu este neobișnuit că instanțele europene să fie folosite pentru a rezolva conflicte juridice între două instituții europene. La plenară, s-a discutat  atacarea în instanță cu acțiune în anulare de către European Dată Protection Supervisor (EDPS), a unor dispoziții din Regulamentul Europol care se rerefereau la posibilitatea stocării și prelucrării datelor cu caracter personal de către Europol pe o perioadă mai îndelungată.

Un scurt istoric al acestui diferend între EDPS și Europol:

- În 3 ianuarie 2022, EDPS notifica Europol printr-un ordin să ia în considerare ștergerea după 6 luni a datelor personale ale indivizilor care nu au legături cu criminalitatea

- În 28 iunie 2022 Regulamentul Europol este amendat cu două articole prin care se permitea că agenția să poată stoca și procesa date personale pe o perioada mai îndelungată

- În 16 septembrie 2022 EDPS atacă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu acțiune în anulare cele două articole din Regulamentul Europol

- În 6 septembrie anul acesta, tribunalul de primă instanță respinge acțiunea EDPS că inadmisibilă!

În acest context, i-am adresat șefului acestui organism, dl. Supervizor Wojciech Wiewiórowski, o întrebare privind motivația pentru care EDPS dorește să facă apel la această hotărâre, în condițiile crizei migrației generate de războiul din Ucraina și, mai nou, de situația  excepțională din insula Lampedusa care pune la grea încercare autoritățile italiene.

Consider că trăim vremuri complicate din punct de vedere al securității regionale și Europol trebuie să aibă toate instrumentele necesare pentru a face față provocărilor acestei perioade. Surprins de întrebare, șeful EDPS mi-a cerut să o repet și nu a prezentat niciun argument juridic pentru decizia sa. Deși previzibilă, rămâne de văzut care va fi decizia instanței de apel” transmite Oana Florea, după discuțiile de la Bruxelles. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel