Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, va participa în perioada 13-15 octombrie, la Berlin, la Congresul Socialiștilor Europeni (PES Congress), în cadrul căruia social-democrații europeni vor vota o rezoluție pentru susținerea fermă a aderării României la spațiul Schengen.
Rezoluția transmite un puternic mesaj de solidaritate a familiei social-democrate europene cu românii.
”Solidaritatea nu se proclamă, ci se realizează. Toate partidele de stânga din Europa susțin pe deplin aderarea țării noastre la spațiul Schengen, iar rezoluția care va fi adoptată în cadrul Congresului PES de la Berlin este o dovadă extrem de concretă în acest sens”, a declarat Marcel Ciolacu.
În cadrul evenimentului, președintele PSD va avea mai multe întâlniri bilaterale cu înalți oficiali social-democrați europeni, printre care: cancelarul Germaniei, OlafScholz, prim-ministrul Finlandei, Sanna Marin, prim-ministrul Suediei, Magdalena Andersson, prim-ministrul Portugaliei, AntónioCosta, prim-ministrul Republicii Malta, Robert Abela, Comisarul European pentru Afaceri Interne, Yiva Johansson sau ministrul federal al Muncii și al Afacerilor Sociale din Germania, HubertusHeil.
De asemenea, președintele PSD va avea discuții cu liderul grupului S&D din Parlamentul European, Iratxe García Pérez, dar și cu fostul premier suedez Stefan Löfven, candidat la președinția PES.
Mark Rutte a efectuat o vizită la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, judeţul Braşov, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis şi prim-ministrul Nicolae Ciucă.
„România a făcut foarte mulţi paşi în direcţia bună în ultimii ani. În acelaşi timp, zicem noi că poate fi vorba de aderarea la Schengen când toate condiţiile sunt îndeplinite. Avem şi un mecanism de monitorizare, avem şi Mecanism de Cooperare şi Verificare. Paşii următori vor veni, trebuie să vedem ce urmează în această procedură şi, după aceea, o să vorbim mai departe, dar Olanda nu este în principiu împotriva aderării României la Schengen”, a afirmat premierul Regatului Ţărilor de Jos, potrivit traducerii oficiale, notează Agerpres.
„Olanda nu se opune aderării României la Schengen, dar trebuie să o facem într-o manieră transparentă şi corectă, de aceea am menţionat MCV, trebuie să avem suficienţi paşi pozitivi şi trebuie să avem un stat de drept structural mai bun. Au fost făcuţi foarte mulţi paşi. Ceea ce trebuie stabilit acum, în cadrul MCV despre corupţie, despre crimă organizată”, a detaliat Rutte.
Amintim că preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că a discutat cu premierul Olandei, Mark Rutte, despre aderarea României la Schengen, exprimându-şi speranţa că, în cel mai scurt timp, vor fi întrunite condiţiile politice pentru intrarea ţării noastre în spaţiul de liberă circulaţie.
„Am discutat cu domnul prim-ministru Rutte despre aşteptarea legitimă a României şi a cetăţenilor noştri de a adera la spaţiul Schengen. Am reiterat toate argumentele care susţin faptul că aderarea noastră cât mai curând este nu doar necesară, ci şi extrem de oportună”, a spus Klaus Iohannis la Cincu, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”.
Președintele a reiterat că România îndeplineşte cerinţele tehnice privind apartenenţa sa la Schengen şi acţionează deja ca un membru de facto al acestui spaţiu pentru protecţia Uniunii şi a frontierelor sale externe în deplin spirit de solidaritate europeană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu