România în Schengen. Rareş Bogdan: Românii contribuie esenţial la stăvilirea migraţiei ilegale şi, cu toate astea, au fost jigniţi cumplit

Facebook Rares Bogdan
Facebook Rares Bogdan

Rareş Bogdan, europarlamentar şi prim-vicepreşedinte al PNL, a făcut din nou declaraţii despre refuzul Austriei cu privire la aderarea României în Schengen şi speră ca Suedia să includă pe agenda unuia dintre cele două consilii JAI din prima jumătate a lui 2023 extinderea acestui spaţiu. 

"Excelențele voastre,
 
România își dorește ca Uniunea Europeană să devină un loc mai sigur pentru cetățenii ei. Dar și românii sunt cetățeni europeni!

Românii contribuie esențial la stăvilirea migrației ilegale, și cu toate astea, au fost jigniți cumplit.

Românilor li s-a refuzat accesul în Spațiul Schengen, iar asta s-a întâmplat din cauza josniciei politice a cancelarului austriac Nehammer. Care iată, a și plătit la alegerile de duminica unde partidul sau a inregistrat cel mai prost scor electoral de la al doilea război mondial încoace. 
 
Doamnelor și domnilor, Uniunea Europeană nu trebuie să devină un loc unde mai-marii zilei dispun discreționar de soarta a milioane de cetățeni!

Ce au făcut românii ca să merite un asemenea tratament nemernic?

Au investit un miliard de euro în securizarea frontierelor!

Au ajutat milioane de refugiați ucraineni, 3,5 milioane (!!!!), au hrănit, i-au luat acasă, le-au cumpărat medicamente și lapte praf și nu s-au plâns, deoarece românii chiar sunt creștini, nu doar spun că sunt.
 
Românii își asumă un risc major în vecinătatea Ucrainei, dar vă spun ceva și luați aminte: ei nu sunt fraierii Uniunii Europene şi nici cetăţeni de rang 2l

Sper ca Suedia, o democraţie consolidată şi un stat model pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor, să pună pe agenda unuia dintre cele două Consilii JAI pe care le patronează în martie şi iunie, extinderea spaţiului Schengen pentru România şi Bulgaria!", a transmis Rareş Bogdan. 

De asemenea, Rareş Bogdan a menţionat că Johanes Hahn, comisarul european pentru buget şi resurse umane, a vorbit doar 2 minute din cele cinci alocate în plen şi că nu a făcut nicio referire la spaţiul Schengen sau la România. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel