EXCLUSIV  Aderarea la Schengen, un context mai dificil decât în 2022. Ministrul Predoiu: Austria nu mai spune că are o problemă România

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, spune că România este pregătită pentru aderarea la Schengen și îndeplinește toate cerințele. 

"Dacă vorbim despre cum stăm în domeniul migraţiei, stăm foarte bine. În materie de migraţie, combaterea migraţiei ilegale, de securitate internă, de control al frontierelor, stăm mai bine decât multe țări Schengen. Eu vă spun pe documente.  Au fost evaluări, în ultimii ani, în ţări membre Schengen şi, la criteriile tehnice, nu ies aşa de bine ca România. Stăm mai bine decât multe ţări din Schengen, în materie de protecţie a frontierelor, migrației ilegale.

Pe tărâmul diplomatic al acestui subiect, nu mai avem dificultăţi, sub aspectul acestor performanțe, nu mai există niciun stat în UE care să spună: "Avem probleme cu România să intre în Schengen" - e o diferenţă de nuanţă. Anul trecut, era cel puţin un stat care spunea lucrul ăsta. Acum doi ani, două. Ne-am rezolvat problemele cu MCV, cu justiţia, cu migraţia ilegală - discuţii care existau anul trecut. Anul acesta, nu mai există. Foaia, să zicem, de probleme a României este goală.

Există, însă, o discuţie care a rămas în curs - între Bulgaria şi Olanda - pe reformele din justiţie. În mod normal, se finalizează în următoarea lună. Există o procedură care trebuie făcută şi în parlamentul olandez, pentru a valida aceste discuţii, pe zona de justiție, între Olanda şi Bulgaria - anumite legi pe care colegii bulgari trebuie să le modifice, sunt în proces. Și există o discuţie pe care, în continuare, cel puţin un stat din UE o face, în legătură cu regimul privind migraţia ilegală, azilul, funcţionalitatea Schengen în Europa.

"Contextul nu este foarte bun"

Acestea sunt piesele pe tablă, în acest moment. Ştiu că este nedrept pentru noi, pentru că ne-am făcut toate temele, suntem mai bine, din punct de vedere tehnic, decât multe state din Schengen. Cu noi în Spaţiu Schengen, acesta ar fi mai puternic, mai protejat şi Europa ar fi mai protejată. Eu nu încetez să transmit acest mesaj, în orice întâlnire pe care o am, şi voi continua să am astfel de întâlniri şi o să alerg până în minutul 91, în această cursă.

Că sunt și alte posibilităţi tehnice - una evocată de premier -  pe masa Comisiei şi a statelor membre e altceva. Că nu e bine să ridicăm temperatura unei discuţii în acest moment, când lucrurile diplomatice sunt în mişcare, este o afirmație, după părerea mea, corectă. Din păcate, contextul nu este foarte bun. Acesta este adevărul", a spus Cătălin Predoiu, la DCNews TV.

"Este un JAI programat în decembrie - nu este încă stabilită ordinea de zi. Se discută... Este o ordine de zi preliminară. Subiectul acesta (n.r. Schengen) este permanent acolo, în zona JAI-ului. Când se apropie şedinţa, atunci se stabileşte şi ordinea de zi de Coreper", a precizat ministrul de Interne.

"Nimeni nu mai spune că România are o problemă cu migraţia"

"Când am preluat acest proiect, mi-am fixat nişte obiective de etapă. Primul a fost să nu pierdem sprijinul statelor membre care s-au pronunţat deja în favoarea noastră, pentru că nu este nimic ireversibil, în materie de diplomaţie. Şi nu l-am pierdut. Toată lumea ne susţine în continuare. Al doilea obiectiv a fost să convingem şi statul care mai avea rezerve, cu privire la performanţa noastră în materie de migraţie, că nu este cazul să aibă rezerve şi nu este cazul să aibă probleme cu România. Este atins şi acest obiectiv. Nimeni, astăzi, în Europa, nu mai spune că România are o problemă cu migraţia. (...) Austria nu mai spune că are o problemă România", a spus Cătălin Predoiu.

"Spune că are o problemă Schengen. Este o nuanță", a punctat analistul politic Bogdan Chirieac.

"Nu este o nuanță. Este mai complicat. Una este să rezolvi problema unei ţări şi alta este să rezolvi problema unui sistem. Nu este doar o nuanță. Este un context mai dificil decât anul trecut", a spus ministrul de Interne.

Vezi și: Premierul i-a dat mână liberă ministrului Cătălin Predoiu să schimbe Poliția Română din temelii. ”Sistemul va fi mai simplu”/ VIDEO

 Interviul integral, în materialul video de mai jos:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel