România a mai pierdut încă un proces la CEDO.
Autoritățile statului român au fost găsite vinovate că nu le-au făcut dreptate mai multor persoane care au reclamat faptul că au fost agresate chiar de polițiștii pe care îi chemaseră în ajutor.
Mai exact, este vorba despre un caz de violență domestică petrecut în 2016, care a degenerat în violența polițiștilor față de cei care au sunat la 112. Cazul reclamanților a fost susținut la CEDO de APADOR-CH, prin avocata Nicoleta Popescu, potrivit rfi.ro
Cazul a fost soluționat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în favoarea celor bătuți de poliție și în defavoarea statului român.
Cazul S. și alții împotriva României, susținut la CEDO de APADOR-CH, prin avocata Nicoleta Popescu, se adaugă seriei de condamnări ale statului român la CEDO pentru brutalitatea poliției și lipsa unor anchete efective în legătură cu aceste comportamente, se afirmă într-un comunicat al APADOR-CH.
"Conform instituției citate, la 31 iulie 2016, reclamanții, membri ai aceleiași familii, au apelat 112 temându-se de violența fostului soț asupra uneia dintre membrele familiei. La domiciliul reclamanţilor au venit mai multe echipaje de poliție, în total nouă agenți de la mai multe secții din București.
În loc să protejeze victima, polițiștii au folosit o forță disproporționată pentru a imobiliza, încătușa și duce la secție pe toți membrii familiei, sub pretextul identificării, deși aceștia le-au arătat polițiștilor buletinele de identitate.
Am chemat poliția și am fost întrebat cine sunt, le-am spus că sunt fratele lui R. și mi-au cerut buletinul de identitate. Mi-am scos portofelul și când am vrut să-mi scot buletinul am fost împins în capota mașinii, cu mâinile încătușate la spate, fără să mi se spună de ce.
Am fost băgat cu forța în mașina de poliție și dus la secția de poliție nr. 15 … înainte de asta am stat încă 10 minute și am asistat cum mama și surorile mele au fost amenințate cu o armă de către polițiștii care m-au încătușat…” – a declarat S. la anchetă.
În cursul imobilizării, dar și ulterior, la Secția de poliție nr.15, reclamanții au fost loviți, agresați și supuși unor tratamente umilitoare de către polițiști, după cum reiese din declarațiile persoanelor care ulterior s-au adresat CEDO", citează sursa menționată mai sus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu