Mircea Geoană a fost ironizat atât de propagandiștii PDL, cât și de presa independentă, când a declarat în campanie că tinerii care se întorc la țară pot primi 25.000 de euro. Geoană a spus, în timpul campaniei electorale din 2008, dar și la prezidențiale, că există fonduri pentru finanțarea proiectelor dezvoltate de fermierii tineri care încep afaceri noi.
România Liberă recunoaște că Mircea Geoană nu a mințit, dar nu face nicio referire la această temă de campanie. Articolul de primă pagină ”Unde au ajuns banii UE pentru micii fermieri” relevă că peste 4500 de tineri au obținut fonduri UE, prin Ministerul Agriculturii, în ultimii trei ani, ca să-și deschidă o mică afacere în mediul rural. Finanțările au fost între 10-25.000 de euro de persoană. Geoană nu a ascuns că se referea la Măsura 112/Instalarea tinerilor fermieri susținut de Uniunea Europeană, dar o strategie de marketing politic s-a întors împotriva sa. El a lansat tema ca fiind o promisiune electorală ce ține de voința politică a PSD, ceea ce a făcut-o mai puțin credibilă, pentru că așa a fost sfătuit de consilierii de imagine. Presa, dar și , ulterior, campania lui Traian Băsescu, a ștampilat propunerea ca una neserioasă, precizările lui Geoană venind prea târziu, după ce imaginea publică se formase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu