România s-a clasat pe locul al patrulea în calificările Campionatelor Europene de gimnastică artistică.
Echipa României a încheiat pe locul al patrulea, joi, în calificările Campionatelor Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini (Italia), în timp ce Sabrina Maneca Voinea a ocupat locul al patrulea la individual compus.
Lotul României, format din Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă, a totalizat 158,798 puncte, fiind devansată de Italia, 165,296 puncte, Marea Britanie, 161,430 puncte, și Franţa, 159,130 puncte, scrie Agerpres.
Finala pe echipe va avea loc duminică.
La individual compus, medalia de aur a fost obţinută de italianca Manila Esposito, cu 55,432 puncte, argintul a revenit compatrioatei sale Alice D'Amato, cu 54,831 puncte, în timp ce bronzul a fost adjudecat de britanica Alice Kinsella, cu 53,599 puncte.
Sabrina Maneca Voinea a ocupat locul al patrulea, cu 52,700 puncte. De menţionat că în fapt reprezentantele Italiei au avut primele trei totaluri, Angela Andreoli (53,766) nefiind luată în calcul.
Româncele au reușit patru calificări în finale: Ana Maria Bărbosu s-a calificat la sărituri cu a patra medie, 13,633 puncte, după 13,666 la prima săritură și 13,600 la a doua; Sabrina Maneca Voinea a prins finala la bârnă cu a doua notă (14,100) și pe cea de la sol cu cea mai mare notă (13,700), iar Lilia Cosman s-a calificat în finala de la bârnă cu a șasea notă (13,266).
Sabrina Maneca Voinea a fost a 13-a la sărituri (12,983) și a 80-a la paralele (11,300). Ana Maria Bărbosu a fost a 33-a la paralele (12,933), a 32-a la bârnă (12,633) și a 24-a la sol (12,500). Lilia Cosman a fost a 18-a la paralele (13,100) și a 21-a la sol (12,600). Amalia Ghigoarţă a fost a 27-a la paralele (13,000), a 29-a la bârnă (12,700) și a 16-a la sol (12,733).
Maria Ceplinschi nu a evoluat în calificări, fiind menajată de antrenori din cauza unor dureri la gleznă.
Citește și: România țintește 10 medalii la Jocurile Olimpice de la Paris din această vară, conform unui clasament
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News