România lui Ceauşescu, dar fără Europa Liberă

Iată editorialul lui Bogdan Chirieac:

Din 1990 încoace, urmăresc ca ziarist situaţia politică internă şi externă a României. Nu-mi aduc aminte un an mai nefast pentru ţara noastră aşa cum a fost 2015. Din nefericire, nu cred că previziunile pentru 2016 pot fi mai optimiste. Veţi spune că, în '90 şi '91, România a cunoscut Mineriadele şi izolarea externă. În '99, statul român era pus în discuţie de minerii care se luptau cu Armata şi Poliţia. Și atunci însă potenţialul de speranţă era mult mai ridicat decât este astăzi. Adevărul este că revenirea României după epoca Băsescu se va face greu şi într-o durată lungă de timp.

Să o luăm metodic. Din punct de vedere economic, anul 2015 intră în istorie ca momentul în care România a pierdut peste 7 miliarde de euro, bani curaţi, fonduri europene, pe care nu a putut să îi absoarbă. Motivele vor fi analizate de o comisie parlamentară în februarie, dar orice s-ar întâmpla banii rămân pierduţi. Creşterea economică de 4% s-a resimţit doar în consum, fiindcă s-a bazat pe creşterea salariilor la stat, fără corespondent în economia reală.

Din punct de vedere politic, România trece printr-o periaodă la fel de grea ca la începutul anilor '90. Partidele politice şi-au recunoscut neputinţa de a guverna ţara, atunci când au acceptat fără să clipescă un guvern de tehnocraţi. Şi asta fără ca România să fie în război. Parlamentul, principala instituţie a unui stat democratic, este la cel mai jos nivel de încredere din istorie, simpla apelare a cuiva cu titlul de "om politic" este considerată o înjurătură. Îşi fac loc cu uşurinţă idei nebune -că țara trebuie condusă perpetuu de oameni care nu sunt aleşi, că trebuie schimbat orbeşte tot ce s-a făcut în România ultimilor 26 de ani - fără să se mai ţină seama de nimeni şi de nimic.

Ura între diversele categorii sociale s-a accentuat mai tare decât era în vremea lui Băsescu. Profesorii se urăsc cu studenţii şi invers, medicii cu pacienţii, militarii cu civilii, angajații la stat cu cei la privați, pensionarii militari sau din Justiţie cu orice alți pensionari. În continuare nu există vreo soluţie pentru cei 1,5 milioane de copii care trăiesc în România fără părinţii plecaţi la muncă în străinătate.

România intră în istorie anului 2015 cu autostrada demolată. Alte investiţii nu s-au făcut, iar banii s-au dat pe diverse pomeni electorale şi majorări populiste de salarii. Investițiile private au fost cvasi-inexistente.

Justiţia rămâne din nou vedetă incontestabilă şi în 2015. Un prim ministru în funcţie a fost pus sub acuzare şi trimis în judecată. Miniştri, parlamentari, preşedinţi de consilii judeţene, primari de mari oraşe au fost aduşi în faţa Justiţiei, puţini pentru fapte curente şi cel mai adesea pentru lucruri petrecute cu mulţi ani în urmă. În acelaşi timp, firmele cu capital românesc s-au împuţinat semnificativ, fie din motive legate direct de Justiţie, fie din motive economice ce ţin de faptul că administraţia publică a blocat marea majoritate a investiţiilor, iar mediul economic a devenit chiar toxic pentru români.

În 2015, media a fost mai veninoasă ca oricând, hoitarii de presă având un rol tot mai bine definit şi mai coordonat. Cultura şi sportul în România au avut reuşite remarcabile, dar strict datorită unor eforturi personale, practic fără legatură cu statul român.

În planul politicii externe, până în iunie, Victor Ponta şi-a continuat ofensiva. România reuşise să iasă din izolarea clară în care s-a aflat în perioada 2012-2014. Din nefericire, retragerea sa din iunie a blocat deschiderile cu China, Turcia şi ţările din Peninsula Arabă. Este adevărat că preşedintele Iohannis a făcut un mare efort diplomatic în a vizita inclusiv Statele Unite, în 2015. Din nefericire, rezultatele vizitelor sale rămân prea puţin cunoscute şi sunt impalpabile la nivel public.

În jurul României, situaţia s-a depreciat continuu. În Ucraina, vorbim deja despre un război îngheţat cu Rusia. O explozie a statalităţii vecinului de la Nord este însă oricând posibilă. Uniunea Europeană nu a reuşit să facă faţă provocărilor crizei refugiaţilor. Nimeni nu ştie să spună de ce d-na Merkel a ţinut să aducă un milion de musulmani peste noapte în Europa. După atentatele de la Paris, viaţa pe continent se schimbă fundamental. Marile capitale s-au închis de sărbători, din cauza ameninţărilor cu atacuri teroriste. În Orientul Mijlociu, este un talmeş-balmeş, cu amestecul marilor puteri. Rusia se luptă cu adversarii lui Assad şi cu Statul Islamic, America se luptă cu Assad si oarecum cu Statul Islamic, englezii, francezii fac un joc în funcţie de propriile interese. Turcia doboară avioane ruseşti şi cumpără petrol de la ISIS.

Toată structura economiei mondiale ramâne de neînţeles. Din 2008 încoace, Statele Unite şi Europa au tipărit bani cu nemiluita şi, cu toate acestea, inflaţia nu a crescut, iar preţul petrolului a coborât de la 110 la 50 de dolari barilul. Preţul materiilor prime şi materialelor s-a prăbuşit, la fel şi preţul la alimente, fără ca economia mondială să crească semnificativ.

Probabil că cea mai cumplită şi, din nefericire, adevarată caraterizare făcută României în 2015 a fost a premierului Viktor Orban : "Refuz să transform Ungaria în România".

Atmosfera generală în România este apăsătoare, lipsită de speranţă, de perspective, cumva ca pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. Atunci exista măcar Europa Liberă. Astăzi, există doar o Europă incapabilă să privească în jurul său.

Tocmai de aceea, în 2016 există puţine speranţe ca lucrurile să se îndrepte. Cel mai probabil, Justiţia va continua schimbarea clasei politice şi economice. În acelaşi timp, politicul nu va pune nimic semnificativ în loc. Teoretic, nici nu ar avea timp să o facă. Faptul că vor exista două tururi de alegeri - locale și parlamentare - va îngreuna şi mai mult procesele de reformă profundă, absolut necesare unui stat modern.

Am privit în aceste zile imagini de la Revoluţie. M-a şocat tricolorul cu gaură la mijloc. Pentru prima dată, mă gândesc că gaura aceea este România.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News