România este o ţară stabilă, cu o democraţie din ce în ce mai consolidată, în care lupta anticorupţie este dusă cu determinare, chiar dacă "unii politicieni încă nu s-au împăcat cu acest gând", a declarat joi preşedintele Klaus Iohannis.
"Afirm fără reţineri că România este o ţară stabilă şi sigură atât pentru cetăţenii săi, cât şi pentru partenerii noştri internaţionali. În aproape trei decenii de la căderea comunismului, am devenit membri importanţi ai Uniunii Europene şi ai NATO, iar astăzi suntem un furnizor de securitate şi stabilitate în regiune. Mai mult, România este o ţară cu o economie în expansiune, care devine un pol de atracţie pentru mulţi investitori români şi străini. Avem o democraţie din ce în ce mai consolidată, cu o luptă anticorupţie pe care o ducem cu determinare şi cu rezultate foarte bune, chiar dacă unii politicieni încă nu s-au împăcat cu acest gând", a spus şeful statului, la evenimentul "United Way Roundtable On Philanthropy", care se desfăşoară la Bucureşti, scrie Agerpres.
El a subliniat că eliminarea flagelului corupţiei este o condiţie esenţială pentru a construi o "societate dreaptă, cu o distribuţie echitabilă a resurselor între cetăţenii săi".
"Nu vreau să intru prea mult în detalii, dar am ţinut să menţionez aceste chestiuni pentru că România dispune de resursele necesare pentru a deveni un stat mai puternic şi mai prosper", a adăugat Iohannis.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News