Dr. Valeriu Gheorghiţă a explicat de ce România face mai puţine vaccinuri zilnice decât statele din vestul Europei.
"Vă spun ce am făcut noi şi cred că a fost o decizie bună. Celelalte ţări nu au păstrat doza de rapel şi au folosit tot ce au avut. În situaţia asta, în contextul în care Pfizer a anunţat că săptămâna viitoare va livra cu 40 la sută mai puţine doze, ţări precum Danemarca, care au folosit toate dozele, au o reală problemă, pentru că nu mai pot asigura rapelul.
Rapelul se poate acorda până la 42 de zile, dar recomandările sunt ca rapelul să se administreze în jurul celei de-a 21-a zi.
Fiecare ţară a luat propria decizie, care să se plieze pe situaţia epidemiologică. Marea Britanie, spre exemplu, a grăbit foarte mult şi a accelerat campania de vaccinare, gândindu-se chiar să amâne pentru trei luni rapelul. Sunt discuţii foarte multe legate de eficacitatea finală şi de nivelul de protecţie pe care îl obţin acele persoane vaccinate. Noi am ales să mergem pe medicina bazată pe dovezi, care ne arată o eficacitate de 95 la sută respectând această schemă", a declarat Valeriu Gheorghiţă la Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News