România nu are o strategie națională a durerii, așa cum au multe din țările europene, iar deficitul de specialiști în această problematică este de 30%. Acestea sunt două dinproblemele dezbătute în expert meeting-ului „Educația în terapia durerii”, organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București.
Cu toate că anual, în România, ca exemplu, sunt aproximativ 2,5 milioane de pacienți care suferă de dureri de spate și de dureri cervicale.
„România se confruntă cu o situație critică în ceea ce privește terapia durerii, în special a celei cronice. De multe ori, durerea este semnul pentru care bolnavul se prezintă lamedic. Durerea o întâlnim aproape în orice specialitate medicală. De aceea, cred că ar fi necesar să creăm un atestatîn terapia durerii, la care să poată avea acces medicii din specialitățile clinice, eventual pe mai multe niveluri de competență. Educația în terapia durerii este mai mult decât necesară în condițiile în care durerea este principalul motiv pentru care pacientul vine la medic și afectează grav calitatea vieții.”, a declarat Ioanel Sinescu, rectorul UMF Carol Davila din Capitală.
La dezbaterea organizată de UMF Carol Davila au participat reprezentanți din specialități precum ATI, neurologie, reumatologie, ortopedie-traumatologie, chirurgie generală, reabilitare și medicină fizică, farmacologie clinică, oncologie medicală, psihiatrie, obstetrică-ginecologie, precum și reprezentanți ai Colegiului Medicilor și ai societăților naționale de specialitate.
Dezbaterea multidisciplinară despre Educația în terapia durerii a avut loc în contextul în care Asociația Internațională pentru Studiul Durerii (International Association of the Study of Pain, IASP) a declarat anul 2018 Anul excelenței în educație pentru terapia durerii. Potrivit IASP, durerea poate fi definită ca „o experiență senzorială sau emoțională neplăcută, determinată sau relaționată cu leziuni tisulare reale sau potențiale sau descrisă în termini ce se referă la aceste leziuni”.
La nivel european, peste 100 de milioane de persoane suferă de diverse tipuri de durere, iar 1 din 4 pacienți prezintă forme severe de durere în special după 65 de ani.
În România, nu există date exacte privind costurile terapiei durerii. Un studiu recent privind durerea la români estimează că durerile de cap, de spate și cele dentare sunt cele mai frecvente dureri cu care se confruntă românii. Astfel, 79% din români s-au confruntat cu dureri de cap, 62% cu dureri de spate, iar 38% cu dureri dentare.
[citeste si]
Toți participanții la dezbaterea „Educația în terapia durerii”, organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila în București, au primit gratuit volumul Terapia Durerii (a doua ediție, revizuită și adăugită), coordonat științific de profesorii Ostin C. Mungiu și Dorel Săndesc. Volumul, apărut cu sprijinul IASP, cuprinde studii de algeziologie generală, durere acută, durere cronică și terapii specifice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu