România, precum și celelalte state nouă state non-euro, vor avea drept de vot în Consiliul de Supraveghere al Băncii Centrale Europene, în cadrul proiectului Uniunii Bancare. În cadrul Consiliului Ecofin, desfăşurat în data de 12 decembrie 2012, miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană au agreat forma finală a pachetului legislativ privind Mecanismul Unic de Supraveghere Bancară, primul pilon în proiectul Uniunii Bancare.
"În urma discuţiilor, desfășurate pe parcursul a 14 ore, s-a convenit asupra regulamentului, care spune că orice stat membru poate participa în cadrul Mecanismului Unic de Supraveghere Bancară. Astfel, statele non-euro participante devin membri cu drept de vot în Consiliul de Supraveghere", informează un comunicat transmis de Ministerul Finanțelor.
Potrivit sursei citate, începând cu data de 1 martie 2014 sau la 12 luni de la intrarea în vigoare a regulamentului, Banca Centrală Europeană va asigura supravegherea pentru toate băncile din Mecanismul Unic de Supraveghere Bancară. "În cazul unor situaţii de recapitalizare directă a unor bănci prin Mecanismul European de Stabilitate, aceste termene pot fi devansate, pentru ca BCE să poată supraveghea mai repede respectivele instituţii de credit. De asemenea, BCE are flexibilitate în a extinde termenele de implementare ale Mecanismului Unic de Supraveghere Bancară, în cazul în care, în urma unor evaluări, nu este pregătită să preia supravegherea".
"Acordul atins la nivelul Uniunii Europene se va contura, în timp, ca o pagină de istorie. Asistăm în prezent la naşterea Uniunii bancare şi a primului său pilon, Mecanismul Unic de Supraveghere Bancară. Pe tot parcursul discuţiilor, începând cu luna iulie, Romania a avut o pozitie activă şi constructivă pentru găsirea unui compromis în spirit european", a declarat dl Secretar de Stat Claudiu Doltu, la închiderea reuniunii Consiliului Ecofin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu