Statul a încasat în noiembrie peste 32 milioane de euro din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.
Statul a încasat în noiembrie peste 32 milioane de euro în urma comercializării, pe platforma de licitaţie comună a Uniunii Europene (UE), a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente instalaţiilor staţionare şi sectorului aviaţie, potrivit unui document publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Conform sursei citate, au fost comercializate 4,44 milioane de certificate aferente instalaţiilor staţionare, în valoare de peste 31,05 milioane de euro, şi 21.500 de certificate aferente aviaţiei, de 158.240 euro. Anul trecut, statul a încasat circa 195 de milioane de euro, aici intrând şi sumele din sectorul aviaţiei.
Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene (EU Emission Trading Scheme - EU ETS) s-a aplicat în prima fază pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2007, iar a doua fază a schemei se desfăşoară în perioada 2008 - 2012, corespunzând primei perioade de angajament a Protocolului de la Kyoto.
România participă la schema Uniunii Europene de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră de la data aderării la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007). Cea de-a treia etapă a schemei EU ETS are o durată de opt ani, în intervalul 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2020.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu