România, nepregătită în caz de cutremur. Ministrul Cseke: „Fac un apel ferm către toți primarii din țară”

Ministerul Dezvoltării vrea accelerarea procesului de consolidare seismică a clădirilor, prin patru instrumente de finanțare.

 

”Fac un apel ferm către toți primarii din țară să demareze cât mai urgent lucrările acolo unde avem contracte semnate și procesul de evaluare a tuturor clădirilor. În cazul în care constată că sunt construcții vulnerabile, indiferent dacă este vorba de blocuri de locuințe sau de clădiri publice, să depună documentația necesară pentru finanțarea printr-unul dintre programele derulate de Ministerul Dezvoltării. Avem cadru legislativ, avem fonduri alocate cu această destinație, dar avem nevoie și de implicarea autorităților locale, întrucât reducerea riscului seismic este o responsabilitate partajată, iar măsurile propuse se adresează cetățenilor, autorităților și celorlalți factori implicați”, a declarat ministrul Attila Cseke.

Ministerul Dezvoltării sprijină consolidarea seismică a clădirilor prin patru instrumente de finanțare și îndeamnă autoritățile locale să accelereze demersurile lucrărilor de consolidare pentru proiectele finanțate – anunță ministrul Cseke Attila, în cadrul unui comunicat de presă.

După cum este cunoscut, Guvernul a creat un cadrul legislativ îmbunătățit, care permite consolidarea clădirilor publice, pe lângă blocurile de locuințe, și le vizează și pe cele încadrate în categoria de risc seismic II, nu doar pe cele care au fost expertizate în RSI. Finanțarea este de 100%, iar ministerul nu cere cofinanțare nici de la locatari, nici de la autoritățile locale sau centrale, a subliniat ministrul.

Finanțare pentru lucrările de consolidare

Ministerul oferă și sprijin financiar, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 282 milioane de euro, pentru 238 de clădiri (blocuri de locuințe, spitale și școli), dintre care 59 de proiecte sunt deja în etapa de implementare, fiind începute lucrările de construcții.  

Totodată, ministerul finanțează lucrările de consolidare și prin Programul național de consolidare, aprobat prin Legea 212/2022, un program multianual început în anul 2022, de interes și utilitate publică. Pentru anul 2023, Programul are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare și 500 milioane de lei credite de angajament. Prin acest Program, Ministerul Dezvoltării a primit cereri de finanțare în valoare de 5,7 miliarde de lei pentru consolidarea seismică a 366 de clădiri și, până în prezent, sunt considerate eligibile pentru finanțare 145 de proiecte, în valoare de peste 3,27 miliarde de lei.

Consolidarea școlilor și a spitalelor

Ministrul Cseke Attila a declarat: ”Întrucât siguranța copiilor reprezintă un obiectiv primordial, Guvernul a aprobat Programul național de investiții, de interes și de utilitate publică, <<Școli sigure și sănătoase>>, pentru identificarea și reabilitarea școlilor cu risc seismic sau cu vulnerabilități care afectează semnificativ procesul educațional”.

Beneficiarii Programului aprobat prin OG6/2023 sunt unitățile administrativ-teritoriale, care răspund de lucrări, finanțarea fiind asigurată de Ministerul Dezvoltării. Până în prezent, au fost selectate ca eligibile primele 31 de unități de învățământ care vor primi finanțare prin acest Program.

De asemenea, în urmă cu două săptămâni, a fost aprobat, prin OUG49/2023, și Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino”, prin care sunt avute în vedere clădirile spitalelor publice și alte clădiri din sistemul de sănătate, parte a infrastructurii critice. Investițiile vor fi finanțate de Ministerul Dezvoltării și derulate de autoritățile administrației publice locale și centrale, în subordinea cărora funcționează spitale și unități publice sanitare.

Evaluarea rapidă a riscului seismic

În vederea prioritizării investițiilor de consolidare seismică, sunt accelerate și activitățile de evaluare vizuală rapidă a clădirilor, pentru a obține o imagine de ansamblu cu privire la vulnerabilitatea seismică a clădirilor. Astfel, spitalele, școlile, grădinițele, liceele, creșele și toate clădirile care sunt instituții de învățământ vor fi evaluate vizual urgent. Această procedură trebuie începută până cel târziu la 1 ianuarie 2024 și finalizată până cel târziu pe 1 iunie, anul viitor. În cazul blocurilor de locuințe, termenul de începere a evaluării rapide este de 1 ianuarie 2025, iar până la 1 iunie 2026 trebuie finalizat. Programul național privind expertizarea clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate și de învățământ a fost, de asemenea, aprobat. Astfel, în perioada  2023-2025, se vor finanța serviciile de expertiză tehnică, în vederea încadrării într-o clasă de risc seismic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel