România întâlnește marți, de la ora 21:45, selecționata Norvegiei. Cele două reprezentative joacă în etapa a opta din grupa F, în preliminariile Campionatului European din 2020.
LIVE TEXT:
- S-a încheiat partida. Rezultat final: România - Norvegia 1-1.
- Norvegia egalează în primul minut de prelugiri. Alexander Soerloth a marcat cu o lovitură de cap.
- Minutul 90. Se joacă pe contre. Norvegienii forţează.
- Minutul 87: Ocazie pentru Norvegia. Lovitură liberă. Martin Oedegaard trimite mingeadeparte de poarta noastră.
- Minutul 78. Schimbare: iese Mitriţă, intră Nistor.
- Minutul 69. Nouă ocazie pentru România Mitriţi driblează mai mulţi adversari în faţa careului advers însă şutul său este blocat.
- Minutul 65. Contraatac al Norvegiei. Şutul lui Martin Oedegaard este blocat.
- Minutul 65. Încă o ocazie uriaşă pentru România. Lovitura trimisă de Nedelcearu, după executarea unui corner, cu capul, se duce în bară.
- GOOOOOOOOL ROMÂNIA! MITRIŢĂ ÎNSCRIE! Din minutul 62 România conduce Norvegia cu 1-0.
- Minutul 58. Şut puternic al lui Stanciu după o cursă a românului. Mingea este respinsă de portarul norvegian.
- Puşcaş ratează lovitura de la 11 metri. Atacantul român a şutat slab, pe jos, iar portarul advers a respins.
- Minutul 51. Este penalty pentru România!
- Minutul 48. Ocazie pentru Norvegia. Sander Berge trimite în careu, dar mingea e respinsă de ai noştri
- A început cea de-a doua repriză. 29.854 de copii și însoțitori sunt prezenți la meciul care se dispută pe Arena Națională.
- Pauză pe Arena Naţională. Scorul este 0-0.
- Minutul 42. Romario Benzar primește cartonaşul galben după ce a comis un fault.
- Minutul 21. Ocazie pentru Norvegia. Joshua King șut din afara careului. Mingea trece pe lângă poartă.
- Minutul 15. Ocazie a lui Alexandru Mitriţă. Şutul său trece, însă, departe de poartă.
- Minutul 11. Ciprian Deac trimite o pasă în adâncime, însă Benzar nu reuşeşte să profite de ocazie.
- Minutul 7. Ocazie pentru România. Şut al lui Romario Benzar din afara careului. Mingea nu ajunge pe spaţiul porţii.
- A început meciul. Norvegia a avut lovitura de deschidere.
- Se intonează imnurile naţionale. În scurt timp va începe partida.
Update: Avem echipele de start.
România: Tătărușanu - Benzar, Nedelcearu, Rus, Bancu - Marin, Anton - Deac, Mitriță, Stanciu - Pușcaș
Rezerve: Radu, Niță, Toșca, Burcă, Coman, Hagi, Keșeru, Mogoș, Bordeianu, Nistor, Cicâldău, Andone
Selecționer: Cosmin Contra
Norvegia: Jarstein - Elabdellaoui, Hovland, Ajer, Aleesami - Johansen, Berge, Henriksen, Selnaes - King, Odegaard
Rezerve: Nyland, Rossbach, Rosted, Glesnes, Sorloth, Elyounoussi, Midtsjo, Svensson, Meling, Johnsen, Normann
Selecționer: Lars Lagerback
Arbitru: Bobby Madden (Scoția) | Asistenți: David Roome, Sean Carr (Scoția) | Al patrulea oficial: Nicholas Walsh (Scoția).
Ştirea iniţială: "Tricolorii" lui Cosmin Contra au nevoie de o victorie, pentru a mai spera la turneul final. Partida se va juca pe Arena Națională, iar România va fi susținută de aproximativ 30.000 de copii. După primul meci, cu Insulele Feroe, naționala a pierdut doi fundași. Dragoș Grigore și Vlad Chiricheș s-au accidentat și au părăsit cantonamentul de la Mogoșoaia. Contra i-a chemat alături de "tricolori" pe Iulian Cristea și Andrei Burcă.
"Accidentările din Feroe ne-au dat planurile peste cap, dar toți cei care sunt convocați pot face față unui astfel de meci. Am mare încredere în ei. Am fost atent cum s-au antrenat și mi-a plăcut cum s-au pregătit", a spus Cosmin Contra, în cadrul conferinței de presă dinaintea meciului cu Norvegia.
"Mă aștept la un meci foarte greu, din toate punctele de vedere. Am încredere în jucători că vom face un meci foarte bun. Din punctul meu de vedere, niciunul dintre cei trei adversari rămași de înfruntat nu sunt ușori. Cred că Norvegia are o viteză în plus față de Suedia. Cu un rezultat pozitiv, vom fi mai aproape de o calificare.
Eu nu le transmit jucătorilor să joace la egal. Formația o voi alcătui în funcție de calitățile adversarilor", a mai spus selecționerul României citat de Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu