Teoretic, meciul România - norvegia se desfășoară cu porţile închise în urma sancţiunii dictate de UEFA după incidentele provocate de suporteri la partidele cu Spania şi Malta, însă FRF aduce pe stadion copii iubitori de fotbal.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, vineri, pe site-ul său oficial, că peste 30.000 de copii şi însoţitori s-au înscris pentru a asista la partida pe România - Norvegia, din preliminariile EURO 2020,
"Dragi români, colegii noştri din ţară au centralizat toate înscrierile copiilor sub 14 ani şi ale însoţitorilor pentru partia România - Norvegia. Din toate colţurile României, susţinerea pentru tricolori este uriaşă. Avem 30.038 de copii sub 14 ani şi însoţitori care vor să fie pe Arena Naţională pe 15 octombrie, de la 21:45! Vă mulţumim, suntem emoţionaţi ca şi voi, abia aşteptăm să luptăm împreună şi să ne bucurăm împreună! Recordul UEFA all-time la o astfel de partidă, cu spectatori exclusiv copii, este de 22.000 de fani (Partizan - Alkmaar, septembrie 2019, grupele Europa League)", se arată pe site-ul citat.
Selecţionerul primei reprezentative a României, Cosmin Contra, a transmis un mesaj copiilor care vor susţine naţionala în partida de marţi: "Vreau să mulţumesc tuturor copiilor care s-au înscris în campania realizată de Federaţia Română de Fotbal pentru a ne susţine la meciul cu Norvegia. Suntem impresionaţi de numărul imens care vor veni la stadion. Acest lucru ne face şi mai responsabili şi ne dorim să vă facem fericiţi la finalul acestui meci. Hai România!".
FRF anunţă că distribuţia pe e-mail a biletelor va începe de astăzi, 11 octombrie, iar acestea vor rămâne în posesia însoţitorilor până la intrarea pe stadion. Fiecare însoţitor va prezenta toate biletele la acces, asistând la intrarea copiilor din grupul pe care îl are în grijă.
Pentru grupurile care se deplasează la stadion în format organizat, cu transport autocar/microbuz, accesul mijloacelor de transport în Arena Naţională se face prin intrarea din Bd. Basarabia, vehiculele urmând a fi parcate pe inelul din jurul stadionului, în limita spaţiului disponibil.
Dat fiind numărul mare de grupuri care au anunţat venirea la stadion cu transport organizat (autocar, autobuz, microbuz), FRF recomandă identificarea din timp a locurilor de parcare în jurul complexului Arena Naţională. Parcările din interiorul complexului au capacitate limitată şi vor fi alocate în ordine cronologică a înscrierii.
Pentru grupurile care se formează la stadion (deplasare individuală a copiilor cu părinţii şi grupare cu însoţitorii la porţile Arenei Naţionale), accesul se va face prin intrarea din Bulevardul Basarabia şi prin intrarea din Bulevardul Pierre de Coubertin
FRF recomandă copiilor şi însoţitorilor să ajungă la stadion cu două ore înainte de începerea partidei pentru evitarea aglomeraţiei.
Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte, la 15 octombrie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Capitală, selecţionata Norvegiei, într-o partidă contând pentru Grupa F a preliminariilor EURO 2020.
Partida se va disputa cu porţile închise ca urmare a sancţiunii dictate de UEFA după incidentele provocate de suporteri la meciurile cu Spania şi Malta, din luna septembrie. Conform regulilor UEFA, la partidele cu porţile închise pot asista copii cu vârsta de până în 14 ani alături de însoţitorii lor.
La partida cu Spania (1-2), din 5 septembrie, momentul de reculegere în memoria fiicei fostului selecţioner spaniol Luis Enrique, decedată la vârsta de doar 9 ani, a fost perturbat de fluierăturile spectatorilor, iar începutul meciului a fost amânat cu aproximativ un minut din cauza petardelor şi torţelor aruncate în teren de suporterii români. Imediat după golul României, marcat de Florin Andone (59), doi spectatori au pătruns pe teren.
România a mai evoluat fără spectatori în grupa de Liga Naţiunilor, anul trecut, în duelul cu Muntenegru de la Ploieşti, ca urmare a unei sancţiuni primite în preliminariile EURO 2016, şi împotriva Lituaniei, tot pe stadionul "Ilie Oană".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu