Potrivit unor informaţii obţinute de DC Business, România nu mai primeşte, în această perioadă, gaze ruseşti.
Începând de vineri, 1 aprilie 2022, România nu mai primeşte gaz rusesc. Potrivit unor informaţii obţinute de DC Business, se pare că livrările pe Isaccea și Negru Vodă au fost oprite. Mai exact, nu a mai fost efectuată nicio rezervare de capacitate lunară pe cele două rute de import ale gazului rusesc în ţara noastră. Motivul ar fi acela că ţara noastră reuşeşte să acopere consumul, într-o proporţie foarte mare, din producţia internă.
Dumitru Chisăliţă, președintele Asociației Energia Inteligentă, a vorbit pentru DC Business despre acest lucru. "S-au redus foarte mult livrarile pe Isaccea și Negru Vodă, dar s-au redus pentru ca nu existau capacități, nu erau capacități lunare rezervate. A fost hotararea companiilor din România. Nu se poate pune pe seama rușilor. Dacă rezervarea ar fi fost făcută și nu ar fi venit gaze, ar fi fost posibilă o astfel de interpretare. Există, desigur, niște neînțelegeri, dar nu este vorba că cineva ar fi oprit ceva", ne-a declarat acesta.
Este vorba despre companiile Conef din Cipru şi Wintershall din Zug - Elveţia, intermediarii Gazprom prin intermediul cărora România importă gaze din Rusia
Citește continuarea pe DCBusiness.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu