România nu-și permite să piardă 4 ani în scandaluri și negocieri

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Românii au nevoie de un guvern responsabil, nu de ură și dezbinare!

La sfârșitul anului 2020 și începutul anului 2021 România a fost blocată pentru mai multe luni pentru că partidele de dreapta nu reușeau să-și împartă țara. Deși niciunul dintre aceste partide nu obținuse majoritatea voturilor, au încălcat voința poporului și și-au împărțit posturile în guvern, agențiile guvernamentale și conducerea celor mai importante instituții ale statului.

Au negociat 3 luni și au guvernat împreună doar un an. dar a fost unul dintre cei mai răi ani pentru români: pensii și salarii blocate, investiții anulate, proiecte întârziate în numele unor reforme pe care nu le-au făcut niciodată.

În perioada acelei guvernări haotice, în timp ce se certau pe funcții și beneficii, partidele de dreapta au reușit să arunce 1 miliard de euro pe vaccinuri care au expirat în depozite, au reușit să dubleze datoria externă a României, au împrumutat 15 miliarde de euro prin PNRR ca să facă piste de bicicletă în păduri, să cumpere trenuri cu hidrogen care nu funcționau și să construiască metrou la Cluj. Au blocat finanțarea irigațiilor și au blocat creșterea pensiilor pentru 20 de ani.

În timp ce noi eram obligați să stăm în case, să purtăm mască și nu puteam să ne vizităm părinții și bunicii, ei petreceau în clădirea guvernului, și transformaseră biroul prim-ministrului în bar.

România nu-și mai permită să piardă 4 ani în scandaluri. Românii au nevoie de un guvern responsabil, nu de ură și dezbinare!

Nu putem lăsa drumurile asfaltate doar până la jumătate în numele austerității, nu putem concedia profesorii, medicii, pompierii și polițiștii pentru a plăti mai bine firmele de consultanță ale partidelor de dreapta.

Pe 1 decembrie veniți la vot și votați pentru o Românie funcțională, votați pentru un guvern responsabil.

Votați echipa PSD Tulcea pentru Parlamentul României!

Comandat de Partidul Social Democrat - PSD Organizația Județeană Tulcea - Executat de SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL, portal: www.dcnews.ro. CMF: 11240017

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel