Ultimele rapoarte și studii arată dezechilibre financiare majore între regiunile istorice românești.
România are o putere de cumpărare medie la nivel naţional de 7.453 de euro per capita, ceea ce înseamnă 49,5% din nivelul mediu european. Locuitorii din Bucureşti au peste 13.000 de euro per capita pe an de cheltuială, aproape de media europeană. Moldova e codaşă cu de 2,5 ori mai puţin.
Dintre cele opt regiuni în care este împărţită România - inclusiv Bucureşti-Ilfov -, jumătate au o putere de cumpărare sub medie, scrie Ziarul Financiar. Este vorba de nord-est (Moldova), sud-vest (Oltenia), sud (Muntenia) şi sud-est (Dobrogea).
Locuitorii din Capitală şi din localităţile limitrofe au cu 76% mai mulţi bani de cheltuială decât media naţională.
„Puterea de cumpărare a românilor creşte considerabil, însă avansul este susţinut în special de dezvoltarea zonelor urbane mari, mai exact a celor din Bucureşti şi din regiunile nord, vest şi centru“, spune Iuliana Coman, senior consultant market intelligence în cadrul GfK.
Printre oraşele care s-au dezvoltat puternic şi care au atras şi atenţia investitorilor se numără Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Arad şi Alba Iulia, adaugă Coman.
Harta puterii de cumpărare în 2021 realizată de compania de cercetare de piaţă GfK ilustrează încă o dată disparităţile la nivel de dezvoltare economică în România între regiuni. Mai exact, dacă în Bucureşti puterea de cumpărare este aproape de media europeană, în Moldova, cea mai săracă zonă a ţării, ea scade la aproape o treime, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu