România a recoltat în acest an uşor peste 10 milioane de tone de grâu de pe 2,1 milioane hectare, în scădere cu aproximativ 80.000 de tone faţă de producţia anului 2018, cel mai bun randament fiind obţinut în judeţele Giurgiu (5.800 kg/ha), Satu-Mare (5.700 kg/ha) şi Timiş (5.500 kg/ha), potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
"Campania de cereale păioase s-a încheiat şi avem date preliminare care evident vor fi consemnate în dările de seamă statistice ce se vor întocmi cu ocazia depunerii formularului Agri2 B la direcţiile de statistică judeţene. Acum putem spune că de pe cele 2,1 milioane hectare producţia de grâu obţinută anul acesta depăşeşte 10 milioane de tone, fiind în apropierea recoltei de anul trecut. E un minus de circa 80.000 de tone. Media obţinută în 2019 este de aproximativ 4.800 kilograme la hectar. E o producţie bună, într-un an agricol dificil, datorită faptului că seceta de anul trecut nu a permis răsărirea în toamnă, iar grâul, în proporţie de 85% din suprafaţă, a răsărit în primăvară. Ca o caracteristică generală, se constată o uniformitate a producţiilor între judeţe, legată fiind capacitatea fermierilor de a lucra terenul şi de condiţiile uniforme din punct de vedere al climei", a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Potrivit sursei citate, cel mai bun randament la grâu s-a obţinut în judeţele Giurgiu - peste 5.800 kg/ha, Satu Mare - 5.700 kg/ha, Brăila şi Dolj - cu 5.300 kg/ha fiecare. Cea mai mare suprafaţă cultivată cu grâu se află în judeţul Constanţa - aproape 200.000 de hectare, judeţ în care producţia medie a fost de 5.084 kg/ha, acesta fiind urmat din punct de vedere al suprafeţei cultivate de Teleorman (177.664 ha), Timiş (133.337 ha) şi Călăraşi (120.574 ha).
Datele statistice preliminare ale MADR arată pentru 2019 o producţie totală de 10.051.997 tone de grâu, faţă de 10.138.546 tone în anul 2018, o medie de 4.786 kg/ha (4.803 kg/ha în 2018) şi 2.100.178 hectare recoltate în 2019 versus 2.110.665 hectare în 2018.
În ceea ce priveşte producţia totală de grâu, secară şi triticale, aceasta a ajuns în 2019 la 10.427.706 tone, în scădere cu circa 138.000 faţă de 2018, randamentul fiind de 4.759 kg/ha, iar suprafaţă totală recoltată la 2.191.599 hectare. Comparativ, în anul 2018 s-a obţinut de pe 2.211.599 hectare cultivate cu grâu, secară şi triticale o producţie totală de 10.565.780 tone, cu o medie de 4.777 kg/ha.
În ceea ce priveşte producţia de orz, în acest an, producţia medie obţinută de pe 280.177 hectare a depăşit 5.000 kg/ha, însă recolta totală a înregistrat "o mică diferenţă faţă de anul trecut şi a ajuns la 1,4 milioane de tone", susţine ministrul Agriculturii. Cele mai bune producţii s-au înregistrat în judeţele Giurgiu, peste 6.400 kg/ha, Brăila - 5.870 kg/ha şi Satu-Mare - 5.800 kg/ha.
"La orzoaică avem o producţie asemănătoare cu cea de anul trecut, diferenţele fiind de vreo 90 de kilograme în minus la media/hectar, deşi pe total s-a obţinut mai mult deoarece a fost un supliment de suprafaţă. Astfel, de pe 63.480 de hectare s-au obţinut anul acesta o medie de 4.552 kg/ha şi o producţie totală de 288.975 tone. La orzoaica de primăvara s-a obţinut o producţie superioară faţă de anul trecut, atât la medie, cât şi pe total. Şi la mazăre avem o producţie medie substanţial mai mare faţă de anul trecut, respectiv 2.340 kg/ha, faţă de 1.439 kg/ha anul trecut. Trebuie să spunem că cifrele au o anumită relativitate pentru că sunt date preliminare, însă nu se vor consemna diferenţe mari la final", a explicat Petre Daea.
Pe de altă parte, ministrul Agriculturii a anunţat că 2019 a fost un an în care s-a pierdut jumătate din producţia de rapiţă, această cultură fiind afectată de seceta din toamna anului trecut.
"În schimb, anul acesta, am avut o producţie mult mai mică la rapiţă. Am pierdut aproape jumătate din suprafaţa de rapiţă datorită faptului că în toamnă nu a răsărit, iar suprafaţa respectivă a fost însămânţată, fie cu floarea soarelui, fie cu porumb, de aceea suprafeţele cu aceste culturi sunt mai mari decât anul trecut. În aceste condiţii, la rapiţă am obţinut o medie de 2.374 kg/ha, faţă de 2.487 kg/ha anul trecut. Avem cu aproape 900.000 de tone mai puţin faţă de anul trecut, adică o producţie totală de 685.723 tone obţinută de pe 288.899 hectare", a precizat şeful MADR.
Anul trecut, producţia de rapiţă boabe pentru ulei a fost de 1,515 milioane de tone, în scădere cu 9,46% faţă de anul 2017, când s-au obţinut 1,684 milioane tone, de pe 592.312 ha, producţia medie fiind de 2.884 kg/ha.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu