Dumitru Nancu, directorul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, a vorbit despre sprijinul pe care România îl acordă Republicii Moldova în ceea ce privește instrumentele financiare ale FNGCIMM.
Dumitru Nancu, directorul FNGCIMM (Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii), a fost invitat la Interviurile DC News, unde a vorbit despre sprijinul pe care România îl acordă Republicii Moldova, prin know-how-ul FNGCIMM.
„O să participați la un eveniment organizat de Asociația Europeană a Fondurilor de Garantare. Ce o să se întâmple acolo, mai exact?“, a întrebat jurnalista Dana Mihai.
„Pe 13-14 este prima întâlnire a noului board. Am reușit să votăm și să luăm în această Asociație și pe frații noștri de peste Prut, Organizația de Dezvoltare a Antreprenoriatului, o agenție pentru IMM-uri care are în componența sa Fondul de Garantare din Republica Moldova. Chiar în 2016 în mandatul meu anterior, am fost și am introdus Prima Casă în Republica Moldova.
În 2022, în mandatul meu de vicepreședinte au aderat la această organizație, iar pe 10-11 octombrie este cel de-al doilea eveniment, în care ne vom reuni la Chișinău. Cel de pe 13-14 septembrie va fi o întâlnire a tuturor membrilor, în timp ce evenimentul din octombrie va fi focusat pe grupul pe care îl coordonez, cel de digitalizare.
Avem acum în lucru, la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, un proiect de digitalizare. Nu se mai poate ca în era inteligenței artificiale încă să analizăm garanțiile filă cu filă.
Va fi adunarea generală a acționarilor, la Chișinău, unde voi avea o prezentare cu ceea ce a reprezentat IMM Invest pentru economia noastră și cum i-am ajutat pe partenerii noștri din Republica Moldova să implementeze astfel de instrumente financiare“, a precizat Dumitru Nancu, directorul FNGCIMM (Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu