România participă cu 34 de sportivi la Mondialele Under-23 din SUA

România va participa cu 34 de sportivi şi 8 echipaje la Campionatele Mondiale de canotaj pentru tineret Under-23, între 24 şi 28 iulie, la Sarasota, în Florida, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

"Campionatul Mondial de Tineret din 2019 se anunţă a fi unul foarte puternic. Putem lua în considerare doi factori importanţi. Campionatul se desfăşoară în SUA, iar cheltuielile sunt destul de ridicate, astfel că fiecare naţiune îşi trimite cele mai competitive echipaje. Apoi, cei mai mulţi tineri sunt implicaţi sau au fost implicaţi în procesul de selecţie pentru calificările JO 2020, iar acest lucru face ca nivelul lor să fie peste cel din anii precedenţi, a declarat antrenorul federal Dorin Alupei.

Dintre cele 8 echipaje ale României, cele de patru vâsle feminin şi două rame masculin sunt medaliate la Campionatele Mondiale din anul 2018. Echipajul de patru vâsle, care a păstrat două sportive din 2018, este medaliat cu aur, iar dublu rame masculin, în aceeaşi componenţă, este medaliat cu argint. De asemenea, echipajul masculin de patru rame va fi condus de medaliatul cu aur în aceeaşi probă în 2018, Ciprian Huc. Sperăm ca sportivii noştri să treacă testul adaptării la fusul orar cu brio, dar şi pe cel al umidităţii şi temperaturilor destul de ridicate din Florida", a mai spus Alupei.

La competiţie se vor alinia circa 700 de sportivi din 46 de ţări.

Componenţa echipajelor româneşti:
FEMININ
simplu vâsle categorie uşoară (BLW1x): Elena-Iuliana Mihai
patru vâsle (BW4x): Larisa Elena Roşu, Elena Logofătu, Nicoleta Paşcanu, Tabita Maftei
opt plus unu (BW8+): Mădălina Hegheş, Raluca-Georgiana Dinulescu, Andreea Popa, Vasilica-Alexandra Rusu, Mădălina Caşu, Dumitriţa Juncănariu, Andreea-Ioana Budeanu, Georgiana-Simona Tătaru şi Victoria-Ştefania Petreanu

MASCULIN
simplu vâsle (BM1x): Mihai Chiruţă
dublu rame (BM2-): Florin-Sorin Lehaci, Alexandru-Dumitru Ciobică
patru rame (BM4-): Bogdan Baitoc, Alexandru Danciu, Alexandru Chioseaua, Ciprian Huc
patru vâsle (BM4x): Florin-Bogdan Horodişteanu, Dumitru-Antonio Stoica, Sebastian Cârstea, Cristian-Ionuţ Cojocaru
opt plus unu (BM8+): Dorin Simion, Dumitru-Valentin Bucur, Florin Ceobanu, Marian Cireaşă, Alexandru Tănasă, Denis Nichiteanu, Andrei Lungu, Constantin-Cristi Hîrgău, Adrian Munteanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel