Ministerul Finanţelor Publice informează că execuţia bugetului general consolidat pe primele două luni din 2017 s-a încheiat cu un excedent de 397,1 milioane lei, respectiv 0,05% din PIB, faţă de 788,1 milioane lei, respectiv 0,10% din PIB, înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2016, conform datelor operative.
Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 34,9 miliarde lei, reprezentând 4,3% din PIB, au fost cu 1,4% mai mici, în termeni nominali, faţă de perioada similară a anului precedent.
Creșteri la impozitul pe salarii și venit
Potrivit unui comunicat al MFP, s-au înregistrat creşteri faţă de anul trecut la încasările din impozitul pe salarii şi venit (+13,6%), contribuţiile sociale (+11,9%), impozitul pe comerţ exterior şi tranzacţiile internaţionale (+18,8%) şi la venituri din capital (+76,8%).
”Încasările din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii au crescut cu 90,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea fiind determinată, în principal, de evoluţia încasărilor aferente contribuţiei datorate pentru medicamente, precum şi pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, menţionează MFP.
Încasările din TVA, în scădere
În ceea ce priveşte încasările din TVA, acestea au înregistrat o scădere faţă de primele două luni ale anului 2016 cu 15,8%, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de TVA de la 24% la 20%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2016. Totodată, începând cu luna februarie 2017 se reflectă în încasări şi efectele reducerii cotei standard de TVA de la 20% la 19%, subliniază ministerul.
Încasările din accize au fost cu 5,3% mai mici comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind influenţate negativ de reducerea nivelului acestora pentru unele produse energetice începând cu 1 ianuarie 2017.
În ceea ce priveşte cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 34,5 miliarde lei, acestea scad în termeni nominali cu 0,3% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, diminuându-se şi cu 0,3 puncte procentuale ca pondere în PIB.
Creșteri importante la cheltuielile cu personal
Cheltuielile de personal au crescut cu 13,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind determinate de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2016, respectiv aplicarea, începând cu luna august 2016, a prevederilor OUG nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi de creşterile salariale acordate în 2017, respectiv creşterea cu 15% a salariilor din sănătate şi din educaţie începând cu 1 ianuarie 2017.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au redus cu 5,1% faţă de perioada similară a anului trecut, scăderi majore înregistrându-se la instituţiile finanţate din venituri proprii şi din subvenţii (9,4%), precum şi în administraţia locală (6,1%).
Dobânzile sunt cu 4,1% mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, menţinându-se la acelaşi nivel ca procent din Produsul Intern Brut, respectiv 0,2%.
Creștere majoră de la subvențiile pentru producătorii agricoli
Subvenţiile sunt în creştere cu 51,1% raportat la perioada similară din 2016, creşterea majoră provenind de la subvenţiile pentru sprijinirea producătorilor agricoli.
Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut comparativ cu anul precedent, cu 9,4%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2017, ajungând la 917,5 lei (OUG 99/2016), precum şi alte măsuri ce au fost aprobate în timpul anului 2016 care au contribuit la sporirea cheltuielilor sociale cum sunt: creşterea numărului de beneficiari de ajutor social prin excluderea alocaţiei de stat pentru copii din veniturile familiei la stabilirea ajutorului social (VMG), majorarea indemnizaţiei acordate adultului cu handicap vizual grav prin majorarea cu 25% a salariului net al asistentului social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi, şi majorarea numărului de persoane încadrate în diverse tipuri de handicap, majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi a stimulentului de inserţie, pensii de serviciu pentru grefieri, personal aeronautic, funcţionari publici parlamentari, auditori ai Curţii de Conturi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu