România, pe primul loc în UE la încălcarea drepturilor omului

Inchisoare
Inchisoare

Un raport al unor experți britanici arată că România este statul în care se încalcă cel mai grav drepturile omului în UE.

România este din nou în fruntea unui clasament care arată problemele grave din sistemul de justiție. Un raport realizat de experții britanici în acest domeniu arată că țara noastră este „de departe, cel mai grav violator al drepturilor omului în UE". Într-un clasament general, doar Federația Rusă și Turcia devansează România în privința tratamentului inuman sau degradant. Mai exact, CEDO a constatat 272 de încălcări ale drepturilor omului în perioada 2014-2017. Analiza, numită „Încălcarea drepturilor omului în mandatele de arestare europeană" a fost realizată în baza datelor furnizate de Consiliul Europei.

„În timp ce Raportul evidențiază îngrijorări privind Grecia, Polonia și România, găsește România ca fiind, de departe, cel mai grav violator al drepturilor omului din Uniunea Europeană." arată experții britanici.

„Deși Uniunea Europeană pretinde că în toate țările membre persoanele ar trebui să fie tratate egal și să li se respecte drepturile, acest raport arată că, în realitate, sunt multe variații în practica legală a drepturilor omului între diferitele state", scriu experții.

Majoritatea încălcărilor au avut loc în închisori

 În privința tratamentelor degradante sau inumane CEDO a constatat 143 de încălcări și a arătat că majoritatea acestor fapte au avut loc în închisorile românești supraaglomerate unde există probleme mari cu privire igienă precum:  infestări cu insecte și viermi, instalații de spălare inadecvate pentru prizonieri și celule reci, umede și murdare.

În ciuda semnalelor clare venite din partea Curții Europene, în România nu au fost luate măsuri pentru a remedia situația. Raportul indică faptul că ar trebui ca Înalta Curte de Justiție a Marii Britanii să aibă o atitudine similară față de România, Grecia și Polonia, conform qmagazine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel