Frunzulică, europarlamentar PSD: ”România performează la președinția Consiliului UE”

Sunt din ce în ce mai multe voci autorizate care laudă președinția română a Consiliului UE, pentru eficientă, pentru echilibru și diplomație, pentru o expertiză de calitate pe toate dosarele aflate în lucru, spune eurodeputatul Doru Frunzulică.

Deja s-au închis un număr impresionant de rapoarte legislative. De asemenea, lideri ai Comisiei, ai Consiliului European și ai Parlamentului au făcut mai multe declarații pozitive privind președinția României a Consiliului UE, inclusiv referitor la reuniunile și conferințele organizate în România și la Bruxelles.

Ar trebui subliniată aici și declarația Premierului Finlandei, dl. Juha Sipila, care în plenul Parlamentului European, la Strasbourg (31 ianuarie), răspunzând unei întrebări, a declarat: "Cât despre Președinția României am fost întotdeauna sigur că România va face o treaba excelentă, ca Președinție a UE şi deja sunt mai multe dovezi în acest sens".

Poate ar trebui să ne aducem aminte de o declarație a aceluiași domn, din 13 noiembrie anul trecut, când spunea că Finlanda s-a pregătit să preia președinția Consiliului UE în locul României, după declarațiile președintelui Johannis că, România nu este pregătită pentru acest lucru...cam multă ipocrizie, nu credeți? Finlanda urmând să preia președinția Consiliului UE, la rândul său, la 1 iulie 2019.

Guvernul Dăncilă a rezistat

Este momentul să spunem public că anul trecut s-a desfășurat un scenariu cu actori români şi străini care trebuia să contribuie la dărâmarea Guvernului PSD-ALDE. Mai multe forțe de dreapta nu doreau ca președinția României a Consiliului UE, să fie preluată de un guvern de stânga. Tocmai de aceea, înalți oficiali, precum dl. Iohannis, dl. Juncker cât şi alţii declarau în mod repetat că România nu este pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE.

Din fericire, guvernul Dăncilă a rezistat și toți acești „actori" și-au dat seama, undeva după mijlocul lunii noiembrie a anului trecut, că deja era prea târziu și o eventuală schimbare a guvernului României (țară ce trebuia să preia Președinția Consiliului UE începând cu 1 ianuarie 2019) ar fi creat mari probleme Uniunii Europene, în ansamblul său!

”Astfel, semnalul încetării scenariului a fost o declarație a purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene (CE) dl. Margaritis Schinas (20 noiembrie 2018), că „la nivelul CE nu există îngrijorări în ceea ce privește capacitatea României de a gestiona președinția Consiliului UE". Ulterior, toată lumea inclusiv dl. Iohannis, dl. Juncker, dl. Tusk cât şi alți oficiali ai unor state UE, au declarat la unison că România este pregătită să preia președinția Consiliului. Iată cum unii politicieni europeni își schimbă radical poziția, în funcție de interese!” susține eurodeputatul Doru Frunzulică.

Tot el a mai transmis într-un comunicat de presă primit la redacție: ”DA, România a fost tot timpul pregătită, și în sprijinul acestei afirmaţii trebuie menţionate profesionalismul experților români, foarte bună organizare a evenimentelor, performanța guvernamentală la conducerea reuniunilor Consiliului, echilibrul, diplomația și modul în care România promovează prioritățile Uniunii Europene în această perioadă.

Toți partenerii noștri au realizat (dacă nu o făcuseră deja!) că România este o țară importantă în Europa, de care trebuie să se țină seama! Și aici, ar trebui să subliniem faptul că prioritățile președinției României a Consiliului UE - axate pe coeziune și valori comune, nediscriminare, unitate și solidaritate, siguranța cetățenilor și consolidarea Europei ca vector global, sunt apreciate la justa valoare de către oficialii europeni și statele membre.”

Citește și: Frunzulică, europarlamentar PSD: Este momentul să spunem public!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel