Senatorul USR Mihai Goţiu susţine, într-o interpelare adresată premierului Mihai Tudose, că România poate plăti 4 miliarde dolari despăgubiri dacă nu îşi apără corect şansele în dosarul Roşia Montană.
Senatorul USR Mihai Goţiu susţine, într-o interpelare adresată premierului Mihai Tudose, că România poate plăti 4 miliarde dolari despăgubiri dacă nu îşi apără corect şansele în dosarul Roşia Montană.
"Putem pierde litigiul în care Gabriel Resources solicită despăgubiri de peste 4 miliarde de dolari pentru că n-am fost de acord să aruncăm în aer Roşia Montană doar dacă statul român nu îşi apără corect şansele, pentru a acoperi astfel uriaşa mizerie din cel mai mare caz de corupţie din România contemporană, dacă ne raportăm la durata lui în timp, sumele vehiculate şi numărul impresionant de politicieni, de la nivel local şi până la nivel central, implicaţi', arată senatorul Mihai Goţiu, într-o interpelare adresată premierului.
Potrivit unui comunicat al USR transmis, luni, AGERPRES, interpelarea a fost făcută în contextul în care, conform unor surse din cadrul Executivului, firma de avocatură care reprezintă România în disputa cu compania canadiană i-ar fi trimis o scrisoare premierului în care i-ar sugera să se retragă din arbitraj şi să avizeze proiectul minier de la Roşia Montană.
În interpelare, vicepreşedintele Senatului îi solicită lui Mihai Tudose să confirme sau să infirme existenţa scrisorii şi să prezinte principiile pe care se fundamentează apărarea statului român.
De asemenea, senatorul USR l-a interpelat pe premier în privinţa măsurilor pe care guvernul pe care îl conduce le-a iniţiat şi le susţine pentru dezvoltarea agriculturii (îndeosebi creşterea animalelor), turismului şi industriilor sustenabile în zona Munţilor Apuseni, legat de promovarea dosarului înscris în Lista tentativă UNESCO, dar şi cu privire la proiectul de modificare a Legii Minelor.
Mihai Goţiu susţine că România poate pierde litigiul cu Gabriel Resources doar în cazul scandalos în care se doreşte acoperirea modului în care s-au cheltuit sute de milioane de dolari în Afacerea Roşia Montană.
"Cea mai mare parte a sumei de peste 700 de milioane de dolari, pe care Gabriel pretinde că a investit-o în proiect, a fost direcţionată către anumiţi politicieni de la nivel local până la nivel central prin diferite metode (sponsorizări, suportarea unor excursii zise 'de documentare' în numeroase ţări, contracte cu firme ale politicienilor şi rudelor lor); a fost pompată în agenţii de publicitate, PR şi lobby care, în paralel, deserveau partide şi politicieni la cel mai înalt nivel guvernamental şi prezidenţial; a alimentat bugetele de publicitate ale instituţiilor de presă şi a numeroşi jurnalişti şi lideri de opinie români, chiar dacă Gabriel Resources nu avea niciun produs sau serviciu de vânzare; a recompensat opiniile favorabile ale unor experţi, mai mult sau mai puţin discutabili, menite să combată opiniile de specialitate covârşitor majoritare care au scos în evidenţă caracterul primitiv şi/sau ilegal al proiectului minier propus de companie", punctează Mihai Goţiu, care susţine că a documentat şi investigat ca jurnalist cazul Roşia Montană timp de peste 15 ani.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu